Primul medic român mort din cauza coronavirusului

Ministerul Sănătății a confirmat decesul unui medic din Constanța, din cauza infecției cu coronavirus. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani a fost medic cu specialitatea medicina interna până în data de 6 aprilie 2020 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, când a demisionat.
 
În data de 7 aprilie a debutat simptomatologia COVID 19, iar în data de 8 aprilie 2020 a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv în aceeași zi. În 11 aprilie 2020, după ce stare de sănătate s-a agravat, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș unde a decedat în data de 21 aprilie 2020, transmite Ministerul Sănătății.
 
Medicul sufera de obezitate, din precizările făcute de Ministerul Sănătăţii. 
 
Acesta este cel de-al 508-lea deces înregistrat în România, şi al şaselea în rândul unui angajhat din sistemul medical. Dintre cele şase cadre medicale care au decedat pe fondul CoVID-19, unul este şi de la Braşov. Este vorba despre o asistentă medicală de la Spitalul Militar „Regina Maria”, care a decedat pe 11 aprilie. Aceasta suferea şi de  ateroscleroză şi obezitate, conform infrmării făcute de Grupul de Comunicare Strategică.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.