Salariații de la „Infecțioase” au primit spor de condiții deosebit de periculoase, în cuantum de 55%

După ce sindicaliștii de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov au reclamat zilele trecute că această unitate, care  tratează pacienții cu noul coronavirus, salariații au cele mai mici sporuri de periculozitate dintre cele trei spitale „COVID-19” din Brașov. Astfel, potrivit Radio România Brașov FM, În data de 16.04.2020 a avut loc la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Brașov o ședință extinsă cu membrii Comitetului Director, medicii-șefi de secție, reprezentanți ai serviciului RUNOS și ai CFP, la care a participat și liderul sindicatului Sanitas din spital. În cadrul acestei ședințe a fost adoptată hotărârea de acordare a sporului de condiții deosebit de periculoase, în cuantum de 55%, personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spital care lucrează nemijlocit cu pacienți infectați cu SARS-CoV-2, începând cu luna aprilie 2020.

Spitalul de Boli Infecțioase Brașov este primul din județul nostru care inclus pe lista celor care tratează pacienți cu noul corinavirus. Ulterior, Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov și cel Psihiatrie și Neurologie Brașov devenit „spitale suport COVID-19”. De altfel, Mirela Scoican, lider sindical la „Infecțioase” reclama faptul că cele două spitale suport au beneficiat de sporuri mai mari, pe când salariații unității din care face ea parte beneficia, pana în 16 aprilie, de un spor de 15%.

Pacienții COVID-19 în stare critică sunt tratați la Spitalul Clinic Județean de Urgență, care are amenajate 10 paturi ATI pentru această categorie de pacienți. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.