Ramai la curent!

Cotidian

Decesul cu numărul 28, pe fondul coronavirusului, la Braşov. Pacientul de 70 de ani avea şi alte afecţiuni grave/ Bilanţul negru în România: 827 de decese

Publicat

in

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă, în această dimineaţă, că numărul deceselor în rândul pacienţilor purtători de COVID-19 a ajuns la 827. În ultimele ore au fost raportate alte nouă decese, unul dintre ele al unui bărbat de 70 de ani din Braşov. Acesta a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, unde fusese internat pe 13 aprilie, cu cu amputație degete membru inferior ulterior cu celulita antepicior la același membru.

Pe 28 aprilie i-au fost preluate probe pentru testare, iar pe 30 aprilie a venit şi rezultatul pozitiv. Decesul s-a produs pe 3 mai. Medicii spun că acest pacient avea doar un rinichi, după ce celălalt fusese extirpat, avea şi diabet zaharat, hipertensiune, boala cardiacă ischemică şi gută.

Cel mai recent deces la Braşov fusese anunţat în data de 3 mai, în cazul unei bătrâne de 88 e ani de la un cămin privat de bătrâni din Braşov.

Informare de presă a INSP asupra noilor decese, toate cu comorbidităţi:

Deces 819
Femeie, 83ani, județ Arad.
Data internării: 18.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad.
Data recoltării: 25.04.2020
Data confirmării: 25.04.2020
Data decesului: 05.05.2020, pneumonie, insuficienta circulatorie acuta
Comorbidități: CIC, HTA, DZ tip 2, insuficienta renala, infarct miocardic acut cu 4 stenturi.

Deces 820
Femeie, 83 ani, județ Sibiu.
Data internării: 11.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Sibiu.
Data recoltării: 11.04.2020.
Data confirmării: 11.04.2020
Data decesului: 02.05.2020
Comorbidități: boala cardiovasculara, boala cronica neurologica, boala cronica renala, gastrita hemoragica

Deces 821
Femeie, 65 ani, județ Prahova.
Data internării: 01.05.2020 -Spitalul Județean de Urgență Ploiești, iar din data de 02.05.2020 în ATI
Data recoltării: 02.05.2020.
Data confirmării: 03.05.2020.
Data decesului: 04.05.2020.
Comorbidități: Insuficiență cardiacă, boală pulmonară cu oxigenoterapie, DZ dezechilibrat.

Deces 822
Bărbat, 84 ani, județ Arad.
Data recoltării: 13.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad – secția ATI.
Data internării: 13.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad.
Data confirmării: 14.04.2020
Data decesului: 13.04.2020
Comorbidități: HTA, hipertensiune pulmonara, boala Parkinson in antecedente cu insuficienta renala, anemie secundara

Deces 823
Bărbat, 72 ani, județ Arad.
Data recoltării: 29.03.2020
Data internării: 29.03.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad – secția ATI.
Data confirmării: 01.04.2020 Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara.
Data decesului: 09.04.2020, pneumonie virală.
Comorbidități: HTA

Deces 824 
Femeie, 83 ani, județ Arad.
Data internării: 26.03.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad.
Data recoltării: 26.03.2020.
Data confirmării: 30.03.2020
Data decesului: 01.04.2020, pneumonie, insuficienta respiratorie acuta dependent de aparat respirator.
Comorbidități: obezitate.

Deces 825
Bărbat, 72 ani, județ Neamț.
Data recoltării: 26.04.2020
Data internării: 26.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în secția de ATI, pentru insuficiență respiratorie și pneumopatie acută, din data de 29.04.2020 necesita intubare și ventilare mecanică.
Data confirmarii: 28.04.2020.
Data decesului: 04.05.2020.
Comorbidități: HTA, cardiopatie, DZ, neoplasm în tratament periodic din luna ianuarie.

Deces 826
Bărbat, 59 ani, județ Bacău
Data internării: 02.05.2020 Spitalul Municipal de Urgență Moinești- insuficiență respiratorie.
Data recoltării: 02.05.2020.
Data confirmării: 04.05.2020 Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași.
Data decesului: 03.05.2020, pneumonie acuta, sepsis cu punct de plecare pulmonar.
Comorbidități: BPOC neglijat, HTA, Fibrilație permanentă cu cardiostimulator, DZ II, obezitate morbidă.

Deces 827
Bărbat, 70 ani, județ Brașov.
Data internării: 13.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Brașov, cu amputație degete membru inferior ulterior cu celulita antepicior la același membru.
Data recoltării: 28.04.2020.
Data confirmării: 30.04.2020.
Data decesului: 03.05.2020
Comorbidități: rinichi unic chirurgical, DZ II si complicații, HTA, boala cardiaca ischemica, gută.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Încă doi pacienți din Brașov, pe lista deceselor de COVID-19. Ambii aveau insuficiență renală/ Bilanțul negru în România: 868

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending