După pictarea peretelui Mănăstirii Sf. Ioan, a transformatorului de După Ziduri sau unei porțiuni a pietonalului din Valea Cetății, alte clădiri ar putea fi decorate de grafferi. Astfel, Primăria Brașov a anunțat că au fost purtate discuții cu un grup de artiști pentru pictarea mai multor clădiri din oraș, respectiv puncte termice, transformatoare electrice sau puncte ale furnizorului de gaze naturale.
Primarul Brașovului, George Scripcaru a de declarat că a discutat cu reprezentanții furnizorilor de electricitate și gaze naturale, care au fost de acord cu acest program.
„Pentru a se putea realiza picturile, deținătorii clădirilor vor trebui să repare fațadele, astfel încât acestea să fie netede”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.
Practic, prin acest program grafferii din Brașov vor putea să își demonstreze talentul în mod legal și poate că vor mai dispărea din „picturile” ce pot fi „admirate” pe toate fațadele, zidurile sau stațiile RATBV.
Priveam recent cum un asa zis artist de graffiti picta recent ziduri pe pietonala din Racadau, folosind culori care nu creaza armonie vizuala. Mi-e teama ca in loc sa creati ceva mai frumos, ati stricat pietonala. Deasemenea, in urma cu cateva saptamani, tot pe pietonala din Racadau, alti artisti au umplut un perete al unui parter de bloc cu un desen lipsit de gust.
Ne stricati orasul cu graffiti vostru facut de “artisti” lipsiti de simtul culorilor si care au impresia ca o “pictura” incarcata e mai frumoasa decat ceva simplu, odihnitor ochiului.