Ministrul Sănătății anunță o testare de la nivel național, pentru coronavirus, după 1 iunie. Două metode luate în calcul

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat duminică, o testare la nivel național, pentru a verifica nivelul de imunizare a populației, dar și de răspândire a coronavirusului. Aceasta ar urma să înceapă după 1 iunie.

Nelu Tătaru a precizat că poate fi o testare doar pentru anticorpi, adică se vor folosi teste serologice, sau o testare combinată cu cele moleculare care se fac în prezent. Teste pentru anticorpi se fac în țări afectate de coronavirus precum SUA, Spania, Marea Britanie și Germania. În România, o campanie de acest tip a fost anunțată până acum de Primăria Capitalei în parteneriat cu Institutul Matei Balș, însă este blocată pentru moment.

“Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Naționalt pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termină pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi avem 331 de cazuri, dar în conteztul în care ieri a fost sâmbătă și testările sunt mai puține. Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment. Bugetul depinde de cum o solicităm. Dacă o solicităm doar din teste serologice sau o dublăm și cu cele moleculare. În funcție și de cazuri, pe zone de focar mar, pe zone de focar mic. O să testăm voluntarii, dar voluntarii pe care îi căutam în anumite focare”, a explicat ministrul, la Europa FM .

În acest moment, metoda recomandată pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 este detecția ARN viral prin Real-Time RT-PCR.

Ce sunt testele serologice

Testele serologice evidențiază anticorpii specifici SARS-CoV-2 de tip IgM si IgG. Prezența anticorpilor specifici de tip IgM sau titrul de anticorpi specifici tip IgG din faza de covalescență de ≥4 ori mai mare comparativ cu titrul identificat în faza acută pot fi utilizate drept criteriu de diagnostic pentru pacienții suspecți de infecție SARS-CoV-2 cu rezultate negative la testele de detecție a acizilor nucleici virali, potrivit Comisiei de Microbiologie Medicală a Ministreului Sănătății.

Detecția anticorpilor specifici anti SARS CoV2 de tip IgM (suportul răspunsului imun primar) va permite evidențierea infecțiilor acute, însă cu un interval timp de latență (minim 7 zile postinfecție), față de detecția acidului nucleic viral.

Testele serologice trebuie realizate numai cu teste validate, cu sensibilitate și specificitate foarte ridicată, care să limiteze rezultatele fals negative și fals pozitive.

Testele serologice vor avea relevanță în special post-epidemic pentru evaluarea seroprevalenței infecției în populația generală (IgG) și a infecțiilor asimptomatice, ca și pentru evaluarea persistenței imunității postinfecție naturală. În context pandemic, testele serologice s-ar putea utiliza la externarea pacienților considerați vindecați, eventual după autoizolare/carantinare, în paralel cu testele de detecție ale ARN viral, testare care ar completa profilul epidemiologic, detectând seroconversia în paralel cu clearence-ul vira, se mai arată în document.

Înlocuirea testelor de diagnostic molecular cu teste rapide de detecție a anticorpilor nu este recomandată, deoarece un test negativ poate induce o falsă senzație de siguranță la pacienți infectați datorită apariției tardive a seroconversiei. De asemenea, testele pozitive care indică prezența IgM ar trebui confirmate cu testele de RT-PCR; un test IgM pozitiv poate apare și la persoane vindecate, ceea ce limitează foarte mult utilitatea acestei metode pentru diagnosticul infecției și limitarea transmiterii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.