Ramai la curent!

Fapt divers

Ofițer de poliție judiciară, reținut de DNA după ce ar fi cerut mită de 1,1 milioane de euro

Publicat

in

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, informează un comunicat DNA transmis sâmbătă. 

„În perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie”, potrivit ordonanţei procurorilor, citată în comunicatul DNA. 

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare. Poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse, se menţionează în comunicat.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. El urmează să fie prezentat, sâmbătă, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, mai precizează comunicatul DNA.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

Mașină făcută scrum în miez de noapte și pericol de explozie, la Făgăraș. Suspiciuni de incendiere intenționată

Un incendiu izbucnit în toiul nopții la Făgăraș a distrus complet un autoturism și a pus în pericol locuințele din apropiere. Proprietarul susține că focul ar fi fost provocat intenționat, fiind al doilea incident similar în doar câteva luni.

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit în toiul nopții, în jurul orei 2:00, pe strada Parcului din Făgăraș la un autoturism parcat în fața unui bloc de locuințe. În urma incidentului, mașina s-a transformat într-o carcasă de metal carbonizat, fiind imposibil de salvat.

Conform BZF, flăcările s-au extins rapid și au pus în pericol nu doar mașinile din apropiere, ci și locuințele din zonă, având în vedere că vehiculul era parcat chiar lângă un contor de gaz amplasat pe fațada unui bloc. Focul nu s-a limitat la un singur autoturism. Un al doilea vehicul, aflat în imediata vecinătate, a fost serios avariat. Imaginile surprinse la fața locului arată dimensiunea distrugerilor: mașina de la care a pornit incendiul este aproape complet distrusă, cu interiorul mistuit de flăcări și caroseria deformată de temperaturile extreme.

Proprietarul autoturismului susține că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Potrivit BZF, acesta afirmă că deține imagini de pe camerele de supraveghere care ar indica o acțiune deliberată. Mai mult, nu ar fi primul incident de acest fel: o altă mașină a sa a fost cuprinsă de flăcări în noiembrie anul trecut.

Autoritățile au fost solicitate să ofere un punct de vedere oficial, iar ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele incendiului.

Citește mai departe

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Fapt divers

Trafic feroviar blocat între Brașov și Sighișoara după ce un copac a căzut pe linie, între două stații din județul Brașov. Mai multe trenuri, oprite pe traseu

Publicat

in

Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara a fost dată peste cap miercuri, după ce un copac s-a prăbușit în zona căii ferate, afectând infrastructura și oprind temporar traficul în sectorul Augustin – Racoș. Incidentul a dus și la întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact, ceea ce a blocat deplasarea mai multor garnituri.

„Astăzi, 08 aprilie 2026, circulaţia feroviară este întreruptă temporar între haltele Augustin – Racoş (de pe secţia Braşov- Sighişoara), din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată, fapt care a generat întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact”, a anunţ CFR Călători.

În urma incidentului, patru trenuri au rămas staționate pe traseu, iar pasagerii sunt nevoiți să aștepte reluarea circulației. Printre garniturile afectate se numără:

  • IR 531 București Nord – Cluj-Napoca
  • 16021 București Nord – Timișoara Nord
  • IR 1734 Cluj-Napoca – București Nord
  • R 3503 Brașov – Mediaș

Intervenția este în desfășurare, iar echipele CFR SA lucrează pentru eliberarea zonei și repunerea sub tensiune a liniei.

„Circulaţia în zona afectată se desfăşoară în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii privind intervenţia aflată în desfăşurare, pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare, compania care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, precizează compania.

Reprezentanții CFR avertizează că efectele incidentului s-ar putea resimți și după redeschiderea traficului, existând riscul apariției unor întârzieri în lanț și pentru alte trenuri care circulă pe această magistrală.

În funcţie de momentul redeschiderii, este posibil să apară decalări de orare şi în circulaţia altor trenuri de pe secţia Braşov – Sighişoara.

Citește mai departe

Trending