Primăria Cincu, amendată de 40.000 de lei de Garda de Mediu. Pe teritoriul comunei a fost descoperită o groapă de gunoi ilegală

Comisarii de Mediu din Brașov au mers zilele trecute în comuna Cincu pentru a verifica starea de salubritate a cursurilor de apă, dar în timpul raziei au descoperit probleme în ceea ce privește managementul deșeurilor din această zonă. 

„S-a verificat traseul deșeurilor generate de populație, menajere și reciclabile, transportul și eliminarea lor, care trebuie să respecte prevederile legislației de mediu în vigoare. La verificarea unor zone mai retrase s-a descoperit un amplasament pe care se depozitau în mod constant deșeurile provenite de la populația din Comuna Cincu. S-au constatat cantități foarte mari de deșeuri municipale amestecate, reciclabile, inerte (deșeuri rezultate din demolări, construcții, reamenajari, etc), voluminoase, și altele, pe domeniul public, pe suprafață de câteva sute de metri pătrați, direct pe sol”, au precizat comisarii de mediu. 

În urma acestui control, Primăria Cincu a fost amendată cu suma de 40.000 de lei. Totodată, primăria va trebui să ecologizeze zona până în 30 mai.

1 Comentariu

  1. In urma acestei amenzi au astupat groapa de gunoi din satul Toarcla, locuitori acum arunca gunoiul in vai si pe terenul agricol.
    Cred ca este singurul sat din judetul Brasov de unde nu se ridica gunoiul,deseurile de la lucrarile drumului comunal au fost puse in fata bisericii Sf Niculae.
    Rog pe cei competenti sa ia masuri urgente .

Dă-i un răspuns lui Flesariu Gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.