Proiectarea Autostrăzii Brașov – Bacău se va încheia în 2022. Tot atunci va fi anunțată și valoarea investiției

Aflată “în concurență” cu Autostrada Unirii (Târgu Mureș – Iași), Autostrada Braşov – Bacău a intrat în etapa pregătirii documentațiilor tehnice, ordinul de începere a serviciilor de proiectare urmând a fi emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în 10 iulie 2020.

Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic a fost semnat în luna martie a acestui an,  cu Asocierea de firme Search Corporation SRL & Primacons Group SRL. Valoarea contractului este de 20.093.359,86 lei, iar consultantul va trebui sa finalizeze Studiul de fezabilitate pana în 10 ianuarie 2022, iar proiectul tehnic de execuție până la data de 10 septembrie 2022. 

Pentru a “pregăti terenul” pentru elaborarea documentațiilor tehnice, Gabriel Budescu,  director al Direcției Inginerie, Studii și Investigații din cadrul CNAIR a organizat miercuri, la Brașov, o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din județele Braşov şi Covasna. Reprezentantul companiei a prezentat etapele derulării acestui contract, precum și modul de lucru propus pentru perioada imediat următoare. De asemenea, al a promis că vor fi consultate autoritățile publice locale din zonă, precum și dezbateri publice, astfel încât locuitorii județelor Covasna și Brașov să fie corect informați cu privire la acest proiect și șă-și poată exprima punctul de vedere cu privire la propunerile de traseu identificate.

Reamintim că în acest moment, la nivel național sunt discuții destul de aprinse în ceea ce privește construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania, la concurență fiind două proiecte: Iași – Târgu Mureș și Brașov-Bacău. 

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.