Connect with us

Investitii

SOR Cehia a mai câştigat un contract cu Primăria Braşov, pentru livrarea de autobuze electrice. Acestea vor circula pe liniile 4 şi 16

Published

on

Fima SOR Libchavy s.r.o., din Cehia a câştigat încă o licitaţie pentru livrarea unor autobuze electrice către primăria Braşov. Producătorul ceh va aduce în municipiu încă 8 autobuze electrice de 12 m, care vor circula pe liniile 4 și 16. Licitația a fost organizată de Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Municipiul Brașov, cofinanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Aceeași firmă a câștigat cele două licitații organizate de Primăria Brașov pentru achiziția a 52 de autobuze electrice, cu fonduri asigurate de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

„Mă bucur că și la această licitație producătorul ceh SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru alte 52 de autobuze electrice, a câștigat furnizare a încă 8, cu lungimea de 12 metri, în licitația organizată de Ministerul Dezvoltării. Până în prezent s-a dovedit un producător serios, iar autobuzele care circulă deja în Brașov oferă condiții foarte bune călătorilor din Brașov. Odată cu semnarea contractului, sper ca cei din Cehia să pregătească faza de producție astfel încât să existe o continuitate în producerea și livrarea către operatorul de transport a tuturor celor 60 de autobuze. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș. Eu cred că transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru”, a declarat primarul George Scripcaru.

Valoarea aferentă autobuzelor ce vor ajunge la Braşov, în acest contract este de 26.846.400,00 lei, din care 23.046.400,00lei valoare totală eligibilă.

Pe lângă cele 8 autobuze electrice, în acest contract vor fi livrate şi 8 staţii de încălcare lentă şi 3 staţii de încărcare rapidă. 

Caracteristici tehnice autobuze electrice:

– marca, tip: SOR ENS 12 (solo) electric,
– lungime: 12 metri,
– masa proprie: 12500 kg,
– Capacitate totală: 102 pasageri,
– nr. scaune: 35 + 1 (șofer)
– podea joasă intergal, rampă pentru accesul cărucioarelor cu rotile,
– 3 uși de acces duble,
– tracțiune electrică, motor de tracțiune asincron trifazat, putere motor: 160 kW,
– baterii de tracțiune Lithium, capacitate 242 kWh,
– pantograf pentru încărcare rapidă la capăt de linie.
– Viteza maximă: 70 km/h.

Dotări: computer cu GPS pentru managementul traseului, 3 validatoare pentru carduri contactless, sistem de numărare automată a pasagerilor, 8 camere video de supraveghere interior/exterior cu MDVR, 3 panouri electronice de destinație pentru exterior, display LCD interior pentru afișarea dinamică a poziției pe hartă și anunțarea stației următoare, unitate audio cu 6 difuzoare, 2 monitoare pentru șofer (imagini video și parametri traseu), radio-CD, aer condiționat, WIFI, mufe USB pentru încărcarea mobilelor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending