De ce Curtea de Apel Brașov nu a eliminat interceptările făcute de DNA cu SRI din dosarul primarului PSD din Ghimbav: serviciul de informații a oferit doar suport tehnic / Prejudiciul în dosar e de peste 20 de milioane de lei

Judecătorii Vlad Mihai Neagoe și Cristina Moisă de la Curtea de Apel Brașov nu au eliminat probele realizate de DNA cu SRI în dosarul primarului PSD din Ghimbav, Dorel Toma, potrivit motivării instanței. În plus, cei doi judecători au anulat decizia Tribunalului Brașov care eliminase probele.

În esență, judecătorii Curții de Apel Brașov au argumentat că SRI a oferit doar un simplu suport tehnic, fiind deținătorul aparaturii de înregistrare, după cum reiese din motivarea instanței 

”Curtea reţine corespondenţa relevantă dintre organul de urmărire penală şi serviciul de informaţii, (….), fără însă să constate implicarea în cauză a acestuia din urmă altfel decât prin punerea la dispoziţie a infrastructurii specifice cu care s-a realizat efectiv interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice. Nici aspectul privind redarea în scris pe suport informatic a unor asemenea comunicări nu imprimă activităţii realizate caracter procesual, atâta timp cât la dosar se află mijlocul de probă constând în procesul-verbal de redare subscris de organul competent, alături de suportul optic aferent (…).  Or, doar acestea din urmă au relevanţă probatorie în cauză şi poartă caracteristica responsabilităţii organului judiciar, care să asigure încrederea publică în actul judiciar şi premisele fiabilităţii mijloacelor de probă. Serviciul de informaţii nu a făcut niciun fel de evaluare a probatoriului în cauză şi nici nu şi-a asumat vreo responsabilitate juridică, alta decât cea a înregistrării pe suport optic a convorbirilor telefonice interceptate, aspect cu caracter pur tehnic. De altfel, în cauză nici nu au fost învederate aspecte care să conducă la concluzia lipsei de fiabilitate a probelor constând în convorbirile telefonice interceptate, înţelese ca fiind aptitudinea mijlocului de probă de a reflecta în mod corespunzător aspectul de fapt pe care tinde să-l demonstreze, implicarea serviciului de informaţii apărând să se fi rezumat doar la simplul concurs tehnic, fără depăşirea sferei acestuia și trecerea la activități de punere în executare a mandatelor, deci de acte de urmărire penală, motiv pentru care Curtea nu poate reţine nici din această perspectivă vreun motiv pentru care să le considere nelegal administrate în cauză”, este un fragment relevant din motivarea Curții de Aplel Brașov.

Judecătorii au explicat și faptul că refuzul lor de a elimina probele făcute de DNA cu SRI nu înseamnă că nu respectă decizia CRR 51/2016, care a declarat neconstituțional binomul SRI-DNA.

”Ceea ce face diferenţa de tratament juridic sub aspectul sancţiunii procesuale aplicabile este calificarea activităţii desfăşurate de serviciul de informaţii ca ţinând de punerea în executare a mandatului de supraveghere în sensul de act de urmărire penală sancţionabil cu nulitatea absolută în caz de încălcare a competenţei funcţionale sau ca simplu concurs tehnic urmând regimul sancţiunii nulităţii relative de drept comun aplicabil oricărei alte reglementări procedurale (…).  Însăşi Curtea Constituţională pare că face diferența între, pe de o parte, activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere, ca act procesual/procedural de urmărire penală efectuat de organele judiciare competente material sub sancțiunea nulității absolute, și, de cealaltă parte, sprijinul/suport/concursul tehnic asigurat pentru această activitate, acceptat ca fiind strict necesar sub aspect tehnic și având caracter legal atâta timp cât persoanele chemate să dea concursul tehnic nu desfășoară și ele activitățile de punere în executare a mandatelor, înțelese ca acte de urmărire penală”, a argumentat instanța CA Brașov.

Sursa: G4Media.ro

Primarul orașului Ghimbav, Dorel Toma și alte persoane au fost trimise în judecată de DNA în august 2018. Acuzațiile se referă la faptul că edilul ar fi cumpărat ilegal, prin achiziție directă și la prețuri umflate ”stâlpi de iluminat, leagăne tip băncuță din lemn lăcuit cu acoperiș din șindrilă bituminoasă” și lucrări de renovare a școlii din localitate. Prejudiciul estimat este mai mare de 20 de milioane de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.