FOTO. Primul proiect pe bugetare participativă la Brașov. Sala de Sport de la fostul Liceu Astra va fi amenajată pentru persoanele cu dizabilități

Sala de sport de la fostul Colegiu Astra, de pe strada Panselelor, în vecinătatea sediului Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov va fi amenajată în aşa fel încât să ofere toate facilităţile necesare persoanelor cu dizabilităţi care îşi doresc să practice sport. Amenajările vor fi făcute de Municipalitate, în cadrul proiectului participativă „Sportul înseamnă integrare”, unul dintre cele care au câştigat în cadru procedurii de selecţie pentru bugetarea participativă. 

Primele evaluări ale necesarului de lucrări şi investiţii, în teren, pentru această amenajare au fost făcute ieri, de către primarul George Scripcaru, împreună cu reprezentanţi ai SC RIAL SRL şi ai iniţiatorulului proiectului.  

„Astăzi am venit împreună cu cei care au propus proiectul de sală de sport pentru persoanele cu dizabilități, să facem o evaluare lucrărilor și achizițiilor necesare, astfel încât persoanele cu dizabilități locomotorii să poată începe antrenamentele și jocurile sportive aici, cât mai curând. Vom dota această sală pe exterior și în interior cu tot ce este necesar, conform proiectului propus de o persoană cu dizabilități, iar aici, efectiv, persoanele cu dizabilități vor putea să practice sporturi. Echipa de handbal participă la competiții sportive internaționale, iar acolo reprezintă inclusiv România. Pe mulți dintre ei i-am mai văzut, ne-am mai întâlnit la diferite activități sportive sau sociale. Este foarte important să-i integrăm și să facă parte din comunitatea noastră, pentru că între oameni nu trebuie să existe diferențe, indiferent ce poziție ocupă în societate sau ce ne-a adus viața fiecăruia dintre noi. La următoarea rectificare bugetară, acolo unde știm valoarea reală a proiectului, vom aloca, din capitolul «bugetare participativă», banii necesari pe fiecare proiect în parte, astfel încât să putem demara procedurile de achiziție“, a declarat primarul George Scripcaru 

Proiectul vizează modernizarea sălii de sport din vecinătatea Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, în sensul accesibilizării şi adaptării nevoilor persoanelor cu dizablităţi, care astfel să fie încurajate la o viaţă activă, la sport şi mişcare, ce le pot aduce şi un grad mai mare de mobilitate.

Noi avem această sală în programul nostru de foarte multă vreme, doream să o amenajăm pentru persoane cu dizabilități, și este foarte important pentru acestea să găsească un loc primitor, accesibilizat, adaptat nevoilor lor. O să încurajăm mereu accesul persoanelor cu dizabilități la o viață activă, la sport, la o viață sănătoasă, și prin asta să-și câștige abilități pentru o viață independentă și chiar să îi recomande pentru o viață socio-profesională activă”, a declarat Ciprian Leizeriuc, președintele Asociației pentru Persoane cu Dizabilități Fizice „Sf Haralambie“ Brașov.

„Am vrea să fie o sală multifuncțională, pentru mai multe ramuri sportive: handbal în scaun rulant, baschet, tenis de câmp, dansuri etc. Dotările sălii în sine nu sunt speciale, terenurile și porțile sau inelele sunt la fel, însă este nevoie de scaune speciale, adaptate pentru sport, este nevoie de accesibilizare și de îndeplinirea unor norme în ce privește accesul, vestiarele, grupurile sanitare. Brașovenii sunt foarte implicați în sportul pentru persoane cu dizabilități, suntem singura echipă de handbal în fotoliu rulant pe care o știm la acest moment în țară, încercăm să atragem cât mai mulți prin exemplul nostru și dorim ca un număr cât mai mare de persoane cu dizabilități din țară să-și întemeieze un club al lor, în care să practice sportul de performanță. Noi deocamdată suntem singurii care am jucat internațional”, a completat Petru Pungă, căpitanul echipei de handbal a clubului „Sf Haralambie“. 

O sală cu astfel de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi este cu atât mai impotantă cu cât câţiva braşoveni vor participa în curând la campionatul European de handbal în scaun cu rotile.

„Amenajarea unei astfel de săli este foarte importantă pentru persoanele cu dizabilități din Brașov, mai ales că deocamdată noi nu mai avem sală de pregătire, după perioada aceasta de pandemie, și urmează să participăm la campionatul european de handbal în scaun cu rotile. Ca și parte morală pentru jucători este foarte important, pentru că se consideră și ei persoane normale, utile, vor să facă mișcare, îi ajută foarte mult mișcarea pentru viața de zi cu zi. Nu pot spune că este greu să-i antrenez, pentru că din partea mea acest lucru îl fac cu plăcere și în momentul în care pui suflet în ceea ce faci, indiferent de situație, găsești soluții de rezolvare. Nu e nici ușor, dar faptul că găsim soluții împreună compensează. Suntem primul lot de jucători care am implementat acest sport în România, anul trecut am participat la primul campionat european și am ieșit pe locul al șaselea“, a spus Veronica Mândrescu, antrenorul lotului de handbal în scaun cu rotile al României, președintele clubului sportiv Handbal Veraflor.

1 Trackback / Pingback

  1. Șapte proiecte propuse de brașoveni prin bugetarea participativă au primit bani de la bugetul local. Un alt proiect este în stand-by din cauza coronavirusului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.