Ludovic Orban: „Purtarea măştii va fi menţinută cât timp va fi necesar”

Premierul Ludovic Orban susţine că măsura purtării măştii va fi menţinută „cât timp va fi necesar”, la fel ca şi în cazul celorlalte măsuri privind protecţia sanitară şi distanţarea fizică.  

„Cât timp va fi necesar, vom păstra necesitatea portului măştii. Cât timp va fi necesar, vom menţine triajul, măsurarea temperaturii, obligaţia de purtare a distanţei, regulile de distanţare fizică în scop sanitar în tot ceea ce înseamnă transport public, spaţii comerciale, locuri de muncă, pieţe, restaurante, terase. Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Vedeţi că ne confruntăm cu un număr de cazuri relativ mare, ne confruntăm cu un număr mare de cetăţeni care nu respectă regulile. Ne confruntăm, de asemenea, cu agenţi economici, instituţii care nu vor să-şi asume obligaţia respectării unor reguli stabilite şi noi trebuie să reacţionăm, pentru că pe primul plan prioritatea noastră o reprezintă sănătatea românilor”, a declarat Ludovic Orban, luni, la RRA, întrebat dacă ne putem aştepta la renunţarea purtării măştilor în spaţiile închise până la sfârşitul anului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.