Un localnic din Şchei refuză racordarea la reţeaua de canalizare, invocând tradiţia din moşi-strămoşi

Aproximativ 70% din proiectul de racordare a gospodăriilor din cartierul Şchei la reţeaua de canalizare a municipiului a fost finalizat, iar autorităţile locale estimează că până la sfârşitul verii această racordare va fi făcută. În această lucrae, care oricum este una dificilă, din cauza străzilor înguste şi a solului pietros a apărut o problemă la care Compania Apa şi Municipalitatea nu se aşteptau. Un localnic de pe strada Egalităţii refuză legarea la reţeaua de canalizare preferând să deverseze în continuare în „Spurcata”.

„Este vorba despre o familie de pe strada Egalităţii de la nr. 14, care se opune legării la reţea. Deşi  Compania Apa face investiţia, cetăţeanul invocă faptul că din moşi-strămoşi este o tradiţie să deverseze de la toaletă direct în pârău, cum îi spune el, de aceea refuză racordarea”, a declarant primarul George Scripcaru.

Localnicul va fi notificat, iar dacă refuză riscă amendă de la Mediu

Lucrările la reţeaua de canalizare din Şchei au mers însă mai departe, chiar dacă această familie care locuieşte pe strada Egalităţii a refuzat racordarea. Primarul spune totuşi că gospodăria cu pricina va mai primi o şansă să se răzgândească, în caz contrar urmând să fie vizitată de Garda de Mediu.

„Este efectiv halucinant. Cineva vre să te racordeze la civilizaţie, pa banii lui (lucrările se fac din bani publici, din bugetul Companiei Apa, n.n) şi tu nu vrei. Lucrările au mers mai departe dar noi îl vom notifica şi dacă dacă nu vrea, va fi blindat şi va trebui să facă apoi pe cont propriu lucrarea de legare la reţea. Vedem atunci dacă îi place să se trezească cu dejecţiile în sufragerie sau să plătească amendă de la Garda de Mediu, care în acest caz va fi sesizată”, a declarant primarul George Scripcaru.

Lucrările din Şchei au început în luna mai

Cartierul Şchei are o reţea proprie de canalizare, însă la începutul acestui an existat în conţinuare cam 100 de imobile care rămăseseră neracordate. Acestea deversau apele uzate în cel mai apropiat colector, care este, pentru zona respectivă, pârâul Graft. Respectivele locuinţe se aflau pe străzile Învăţătorilor, Podul Creţului, Pe Tocile, Căpitan Ilie Birt, Egalităţii, Băilor și Vasile Saftu.

Pentru a reduce poluarea cauzată de aceste imobile prin deversarae apelor uzate în pârâul Graft, Compnia Apa a alcătuit, la începutul acestui an, un proiect prin care să se creeze condiţiile pentru racordarea la sistemul public de canalizare a imobilelor identificate. Proeictul are în vedere extinderea şi înlocuirea reţelelor de canalizare vechi cu unele noi, amplasate mai aproape de case, astfel încât conectarea să se facă mai uşor şi mai rapid. Lucrările efective au început în luna mai, iar acum au ajuns acum în zona Pe Tocile, imobilele urmând să fie legate la reţeau şi să beneficieze de ea, când se va ajunge în Piaţa Unirii.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.