Un nou ordin de ministru pentru Spitalul Regional Braşov. Covasna şi Harghita vor fi arondate “centrului universitar” Braşov

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat azi la Braşov că a lansat în procedură de transparenţă ordinul prin care judeţele Braşov, Covasna şi Harghita sunt arondate, din punct de vedere medical, viitorului spital de la Bartolomeu, astfel încât acesta să fe încadrat în categoria spitalelor regionale. Proiectul de ordin va sta în dezbatere publică pentru 10 zile.

Conform proiectului de Ordin pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1765/2006 privind arondarea județelor la centrele regionale, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socioeconomică din care fac parte, precum și distanțele aeriene și terestre dintre un spital județean și un anumit centru regional, modifică OMS 1765/2006, astfel: La articolul 6, punctul 7 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1765/2006 privind arondarea județelor la centrele regionale, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socioeconomică din care fac parte, precum și distanțele aeriene și terestre dintre un spital județean și un anumit centru regional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins: „7. Regiunea de Dezvoltare Centru: spitalele din județele Mureș, Alba și Sibiu sunt arondate centrului universitar Târgu Mureș, respectiv unităților sanitare regionale de tip IA și IB din acest centru, iar spitalele din județele Harghita, Covasna, Brasov vor fi arondate Centrului Universitar Brașov,  respectiv unităţilor sanitare regionale de tip IA şi IB din acest centru”.

„Am pus în dezbatere publică ordinul. După trecerea acestui termen și publicarea lui în Monitorul Oficial, el devine oficial. După acest moment, avem startul oficial la tot ce înseamnă studiul de fezabilitate la un nou spital regional. Acest ordin specifică tocmai arondarea județelor Harghita și Covasna la centrul universitar Brașov, și deci încadrarea ca spital regional a spitalului ce se va construi la Brașov”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. 

Acest ordin aduce foarte multă claritate asupra caracteristicilor proiectului, pentru că se definește statutul de spital regional și aria de acoperire, spun consultanţii care au în lucru documentaţia viitoarei unităţi medicale.

“Pentru noi, ca și consultanți, înseamnă foarte mult, pentru că putem continua ce am început, munca la studiu de fezabilitate. În următoarele luni vom pregăti diverse capitole din studiu, conform calendarului pe care l-am stabilit. Avem deja un schelet, pe care urmează să adăugăm informații. Cu siguranță, în următoarea perioadă, va fi o colaborare intensă  cu autoritățile locale și cu Ministerul Sănătății. Vor fi întâlniri tehnice de lucru săptămânale sau la două săptămâni, astfel încât să avem cât mai curând datele necesare și să să putem începe pregătirea documentației pentru licitație”, a spus Andreea Şişman, reprezentanta consorţiului de firme care realizează studiul de fezabilitate și documentația pentru licitație.

Noul ordin stabileşte teritorialitatea spitalului

Primarul George Scripcaru a explicat că acest ordin va stabili, practic o teritorialitate, însă acest lucru nu pune bariere în calea pacienţilor din alte judeţe care art rea să vină şi să se trateze aici.

„Acest ordin stabilește că locuitorii județelor Brașov, Harghita și Covasna vor fi deserviți de acest spital. Acest ordin stabilește practic teritorialitatea, dar asta nu înseamnă că pacienți din alte județe nu pot fi deserviți de această unitate spitalicească. Ordinul va sta la baza următoarei etape a studiului de fezabilitate, pentru că studiul trebuie să se raporteze la o dimensionare teritorială – după cum se precizează și în preambulul ordinului -dar și din punct de vedere economic, regional și al numărului de locuitori. Acum consultanții de la BERD vor putea trece la o nouă etapă, în care să dimensioneze practic structura acestei investiții raportată la prevederile acestui ordin. Acest act normativ este foarte important, fără el nu se mai putea face nimic, pentru că nu poți să gândești un spital regional care să nu aibă o dimensionare teritorială, care să știe la ce se raportează structura respectivă, câți locuitori vor beneficia de serviciile acestui spital”, a precizat primarul George Scripcaru.

„Este un proiect mult așteptat de brașoveni. El se află într-un stadiu destul de avansat, s-au parcurs multe etape, există terenul care are utilitățile necesare pentru un astfel de obiectiv, de asemenea, prin preocuparea Primăriei Brașov și a BERD, există un studiu de prefezabilitate și este în lucru studiu de fezabilitate, iar asta ne pune pe picior de egalitate cu celelalte spitale regionale care astăzi sunt în derulare”, a completat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov. 

Venera Vlad, BERD: „Acesta este un proiect matur”

Venera Vlad – BERD

Prezentă la întâlnire, Venera Vlad, director BERD România, a făcut o serie de precizări referitoare la implicarea BERD în acest proiect, inclusiv prin asigurarea unei finanțări nerambursabile pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a documentației pentru licitație:

„BERD-ul s-a implicat, în primul rând, pentru că infrastructura spitalicească din România este învechită și nevoia de spitale noi, la standarde europene, este evidentă. Am ales parteneriatul cu municipiul și județul Brașov pentru că avem o colaborare de foarte mulți ani pe proiecte care s-au realizat și au avut un impact pozitiv în regiune asupra oamenilor, asupra mediului, și, pe de altă parte, pentru că am găsit o convergență de opinii și o colaborare benefică a tuturor factorilor locali, împreună cu autoritățile centrale, Ministerul Sănătății în special. La aceasta se adaugă și maturitatea proiectului, în ceea ce privește pregătirea terenului, aspectele legislative, aspectele juridice, aspectele privind utilitățile. Toate acestea ne fac să credem că proiectul poate fi realizat într-un interval de timp rezonabil”.

Acord de 2,5 milioane de euro între Primăria Braşov şi BERD

Anul trecut, Primăria Brașov și BERD au semnat acordul de asistență tehnică pentru construcția Spitalului Regional Brașov, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea municipiului este de 250.000 de euro.

În baza acestui acord de finanțare, BERD a desemnat un consorțiu de firme care să elaboreze studiul de fezabilitate și documentația necesară realizării parteneriatului public-privat (PPP) pentru construirea Spitalului Regional Brașov. Consorțiul selectat de BERD este format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL, un consorțiu cu experiență în construcția a 40 de spitale, prin parteneriat public-privat (PPP), în toată lumea. La sfârșitul lui 2018, Ministerul Sănătății a emis Ordinul de Ministru nr. 1394/01.11.2018, prin care se stabilesc specialităţile şi numărul de paturi pentru viitorul Spital Clinic Regional, după ce, anterior, prin Legea nr. 32/2019, municipalitatea a preluat o suprafață de 11.45 hectare de teren de la Institutul Cartofului, necesar construirii spitalului. Conform ordinului de ministru, Spitalul Clinic Regional Brașov va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, pentru 31 de specialităţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.