Al 13-lea autobuz electric a ajuns la Brașov. RATBV l-a pus în circulație pe linia 15

RATBV S.A. a pus de ieri în circulație autobuze electrice și pe linia 15, care circulă pe traseul Avantgarden – Independenței – Triaj și retur. Acest lucru a fost posibil deoarece recent a fost livrat la Brașov al 13-lea autobuz electric SOR. În cadrul primului contract încheiat cu producătorul SOR din Cehia este prevăzută livrarea la Brașov a 32 de autobuze electrice.

La ora actuală, mai circulă autobuze electrice și pe liniile 22, 23B, 34 și 36.    De asemenea, la Brașov au fost recepționate și puse în circulație 26 de troleibuze Solaris, complet electrice, care beneficiază, printre altele, de un sistem de propulsie pe baterii electrice pentru zonele în care nu pot fi captate la o rețea de contact. Acestea deservesc traseele cu numerele 1, 2, 6 și 31. Toate aceste mijloace de transport noi, 100% electrice și cu zero emisii de carbon, au fost achiziționate de Primăria Municipiului Brașov, prin intermediul unor finanțări nerambursabile de la Agenția Fondului de Mediu sau din fonduri europene, prin POR – Axa 4.1, cu sprijinul MDRAP.   

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.