Numărul pacienților cu COVID-19 internați în spitalele din Brașov a ajuns azi la 434, față de 426, câți erau ieri. Acestora li se adaugă încă 243 de persoane care au fost testate pozitiv, însă se află la domiciliu, după ce au consimțit să se autoizoleze, din acest punct de vedere nefiind nicio modificare față de zilele anterioare. De asemenea, în prezent 622 de persoane sunt în carantină după ce s-au întors din zone cu risc de infecție sau au intrat în contact cu persoane confirmate cu infecția.
Datele au fost puse la dispoziţie de Instituţia Prefectului judeţul Braşov şi DSP Braşov.
De precizat este că la finele lunii iunie, actualul director al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, vorbea despre o capacitate de 426 de paturi în spitalele brașovene, destinate pacienților cu COVID-19. Astfel, întrebăm public autoritățile din județ, care este numărul real de locuri pentru pacienții COVID-19 și care este în prezent gradul de umplere al acestora.
În Brașov, ultimele 24 de ore au adus încă 30 de cazuri noi de infecție cu SARS-COV2, conform Grupului de Comunicare Strategică format la nivelul GUvernului, astfel că de la începutul perioadei pandemice, numărul bolnavilor cu COVID-19 a ajuns la 3.227. Dintre aceștia, potrivit celor mai recente date prezentate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, 2000 au fost declarați vinecați.
De asemenea, până acum, 118 pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat.
Fii primul care comentează