Connect with us

Educație

Elevii din medii defavorizate şi familiile lor trebuie să indeplinească unele condiţii pentru a primit tableta de la şcoală. Model de contract de comodat

Published

on

Sunt trei condiții pe care elevii și familiile lor trebuie să le îndeplinească pentru a putea cere una de cele 250 de mii de tablete care sunt în procedură de achiziție prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizare de la Ministerul Finanțelor, potrivit unui ordin de ministru publicat aseară de Edupedu.ro. Părinții acestora vor semna un contract de comodat cu școala, pentru a primi tableta, după ce vor da o declarație pe propria răspundere și vor depune o cerere. Contractul respectiv are o serie de obligații pentru elevi.

Criteriile generale stabilite prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4.738/2020 pentru selecția elevilor care pot primi tablete sunt:  

  • să fie elevi din învățământul primar şi secundar
  • să fie elevi proveniți din medii defavorizat
Învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V – VIII iar învăţământul secundar superior care poate fi învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX – XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională, tehnologică, învăţământ profesional, inclusiv profesional dual, cu durata de minimum 3 ani.

Criteriile specifice pentru selecția celor care vor primi tablete, potrivit Ordinului citat, sunt următoarele:

  1. Să fie elevi ai căror familii nu dețin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet
  2. Elevii care nu dețin, în folosință personală, un dispozitiv electronic cu conexiune la internet
  3. Elevii de cetățenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanșarea pandemiei de COVID-19 și care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.

Modelul contractului de comodat a fost publicat ca anexă la Ordinul de Ministru și poate fi descărcat de aici.

Cele trei condiții cumulate pe care un elev și familia lui trebuie să le îndeplinească pentru a putea primi tabletă sunt următoarele:

  1. Să provină din medii defavorizate (nu neapărat din mediul rural, ci și/sau din familii cu situații dificile, aflate în risc de sărăcie sau monoparentale, cu venituri reduse, aflate în deprivare materială severă)
  2. Niciun membru al familiei (mama, tata, frații) să nu dețină nici măcar un telefon cu acces la internet – părintele este pus să semneze o declarație pe proprie răspundere pentru asta (falsul în declarații are consecințe penale)
  3. S-a întors cu familia din diaspora în acest an și nu are “posibilitatea de a dispune” de un telefon conectat la internet.

Obligațiile pe care le au cei care semnează contractul de comodat și iau tabletele:

Familia care ia tableta trebuie să se “îngrijească de conservarea bunului dat în folosință gratuită ca un bun proprietar”, potrivit art. 2.148 din Codul Civil.

Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terț să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului.

Comodatarul nu răspunde pentru pierderea ori deteriorarea bunului rezultată numai din folosința în scopul căreia bunul i-a fost împrumutat, potrivit art 2.149 din Codul Civil.

Dacă însă comodatarul folosește bunul cu altă destinație decât aceea pentru care i-a fost împrumutat sau dacă prelungește folosința după scadența restituirii, comodatarul răspunde de pieirea sau deteriorarea bunului, chiar dacă aceasta se datorează unei forțe majore, afară de cazul când dovedește că bunul ar fi pierit ori s-ar fi deteriorat oricum din cauza acelei forțe majore.

Sursa: Edupedu.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Cotidian

O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour

Published

on

Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.

Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.

Gesturi mici, impact mare pentru mediu

În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:

  • să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
  • să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
  • să scoată încărcătoarele din priză,
  • să evite folosirea aparatelor electrice mari.

Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu

Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.

Continue Reading

Trending