LOCALE 2020. Teama de coronavirus, mai puternică decât dorința de a-l vota pe Scripcaru: „Poate că cei care mă votau pe mine au stat acasă”

După ce și-a recunoscut înfrângerea în alegerile locale din 27 septembrie și l-a felicitat pe noul primar, George Scripcaru a oferit și câteva explicații pentru pierderea alegerilor, „contextul actual” fiind tema centrală în jurul căreia fostul edil și-a construit discursul. 

„Trebuie să ne raportăm și la contextul actual din punct de vedere al acestor alegeri, așa cum au fost ele derulate, ca și perioadă. M-am întâlnit cu foarte mulți oameni care mi-au spus că nu merg la vot, pentru că le e teamă că se infectează cu noul coronavirus. Poate că dacă se organizau alegerile la termen,  e posibil ca rezultatul era altul”, a declarat George Scripcaru. 

De asemenea, Scripcaru consideră că prezența slabă la vot a fost în dezavantajul lui: 

„Au mers foarte puțini alegători la vot, iar dintre cei care au venit, din partea cealaltă au fost cei mai mulți dintre puținii care au participat. Poate că cei care mă votau pe mine au stat acasă, pentru că s-au gândit că aceste alegeri o să le câștig. Este o abordare, o explicație”. 

Pe de altă parte, Scripcaru a declarat că este posibil să fie consilier local. 

1 Trackback / Pingback

  1. LOCALE 2020. Teama de coronavirus, mai puternică decât dorința de a-l vota pe Scripcaru: „Poate că cei care mă votau pe mine au stat acasă” - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.