Ramai la curent!

Investitii

Reabilitarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” din Brașov se amână. Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost anulată

Publicat

in

Lansată în luna martie, licitația pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” din Brașov se anunța una promițătoare, având în vedere că au fost depuse patru oferte. Totuși, nici unul dintre constructori nu a îndeplinit toate cerințele stabilite de Primăria Brașov, astfel că după ce dosarele au fost analizate timp de câteva luni, procedura a fost anulată. Anunțul de anulare a fost publicat pe platforma electronică de achiziții publice în data de 11 septembrie, motivul fiind că  „au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme”. 

La licitația pentru reabilitarea liceului brașovean s-au înscris Asocierea Eren Cons (lider) – Danina Star SRL (firme din Braşov) Asocierea Atlant Building (lider) – SC Rozini SRL (firme din Braşov); Asocierea SC Center Akces Comserv SRL (lider) – Oopy Arhitectura SRL şi Asocierea Energo Construcţii Civile şi Industriale (lider) – THI Concept, iar la finalul lunii aprilie, când au fost deschise ofertele, primarul Brașovului, George Scripcaru, s-a declarat mulțumit de această concurență, considerând că în acest mod va crește calitatea lucrărilor. 

Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” este estimată la suma de 11,206 milioane lei, cu tot cu TVA. Pentru acest proiect, municipalitatea brașoveană a obținut o finanțare europeană. 

Prin acest proiect la cele două corpuri ale liceului se vor realiza lucrări de eliminare a umezelii din ziduri și de oprire a infiltrațiilor de apă. De asemenea, vor fi refăcute instalațiile interioare, sălile de clasă și celelalte spații vor fi recompartimentate, iar clădirile vor fi eficientizate energetic. 

 Modernizarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” trebuie finalizată în termen de 23 de luni de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor de proiectare.

 

Investitii

Interes mare pentru extinderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 5 oferte pentru construirea noile „parcări” de aeronave

Publicat

in

Cinci companii și asocieri de companii și-au arătat interesul pentru contractul scos la licitație de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, ce vizează extinderea zonei de îmbarcare/debarcare a aeroportului.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, până la termenul limită de depunere a ofertelor, Regia Autonomă „AIBG” a înregistrat documentații transmise de către un operator individual și de patru asocieri de firme, respectiv:

  • asocierea Concelex SRL, X-Way Infrastructure SRL.
  • Strabag;c
  • asocierea Aduro, BMF Grup Soluții Integrate;
  • asocierea Swietelsky Construct, Swietelsky Magyarorszag Kft, Viarom Construct;
  • asocierea ROMAIR Consulting SRL, BOG’ART;

Toate cele cinci oferte au intrat în etapa de evaluare.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 55.820.750 lei fără TVA, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al județului Brașov. 

Aceata este cea mai amplă achiziție, atât sub aspect financiar, cât și ca volum al lucrărilor prevăzute, demarată în cei trei ani de funcționare a celui mai tânăr aeroport al României și, totodată, cea care deschide drumul dezvoltării infrastructurii de transport aerian și transformării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav într-un hub de importanță națională și europeană.   

„Mă bucur că, iată, la nici trei ani de la inaugurarea zborurilor am ajuns în etapa de extindere a infrastructurii aeroportului nostru. La cele trei locuri de parcare existente vom adăuga încă cinci, dintre care patru locuri destinate aeronavelor de categoria C şi o poziţie de categoria E. Obiectivul nostru este clar: mai multe zboruri, mai multe destinații și un confort sporit pentru pasageri. Această dezvoltare va crea condițiile pentru ca operatorii aerieni să-și stabilească baze operaționale la noi”, a menționat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 

Lucrările de proiectare și execuție se vor realiza conform Studiului de Fezabilitate și cuprind următoarele activități: 

  • Activitatea de proiectare și asistență tehnică; 
  • Execuție lucrări Obiect 1.1 – Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi o poziţie categoria E, plus calea de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO – TWY B);
  • Execuție lucrări Obiect 1.2 – Canalizarea pluvială;
  • Execuție lucrări Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj; 
  • Organizarea de șantier;
  • Probe, încercări, verificări, cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  • Pecepţia la terminarea lucrărilor; 
  • Asigurarea lucrărilor de intervenţie pe perioada de garanţie pentru lucrările executate; 
  • Recepția finală, după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. 

După parcurgerea etapelor de evaluare a ofertelor, în cazul în care procedura se va finaliza cu atribuirea contractului, termenul pentru implementarea tuturor lucrărilor de proiectare și execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere de către autoritatea contractantă.

Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, primul construit în ultimii 50 de ani în România, este clasificat cod 4C şi deserveşte un număr de aproximativ patru milioane de locuitori.

„Prin această etapă de modernizare, județul Brașov își consolidează poziția pe harta logistică a României și a Europei de Est. Extinderea infrastructurii de transport aerian la o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave din categoriile C-E va contribui la transformarea aeroportului nostru într-un nod de transport intermodal de călători şi marfă de interes european. Dezvoltarea sa nu doar că va facilita conexiunile internaționale, dar va acționa și ca un catalizator pentru mediul de afaceri local, stimulând investițiile străine și turismul montan prin reducerea timpilor de deplasare și creșterea accesibilității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.

Citește mai departe

Investitii

Un nou parc de aproape 5 milioane de lei va fi construit în cartierul Electroprecizia din Săcele

Publicat

in

Cartierul Electroprecizia din Săcele va avea un nou parc public, după ce autoritățile au semnat contractul pentru execuția unei investiții finanțate din fonduri europene, estimată la 4,8 milioane de lei. Lucrările urmează să înceapă în 18 mai, pe terenul situat în spatele blocului 40, unde va fi amenajat un spațiu verde de peste 9.000 de metri pătrați, au anunțat autoritățile săcelene.

Proiectul propune transformarea unei zone urbane într-un spațiu destinat recreerii și activităților în aer liber, cu facilități pentru copii, tineri și vârstnici. Planul include amenajarea mai multor locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă, zone de relaxare și socializare, dar și un skatepark dedicat adolescenților și pasionaților de sporturi urbane.

Proiectul urmărește extinderea spațiilor verzi din zonă

O componentă importantă a investiției este extinderea suprafețelor verzi. Potrivit proiectului, în noul parc vor fi plantați 66 de arbori, peste 4.200 de arbuști și aproximativ 5.600 de plante perene. De asemenea, gazonul va acoperi o suprafață de circa 5.400 de metri pătrați.

Contractul de execuție a fost câștigat de SOS September Inovation SRL, o companie locală implicată în mai multe proiecte de amenajare și infrastructură din zonă.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Trending