Focarele sau microfocarele, nu transmiterea comunitară au dus la creșterea semnificativă a cazurilor de coronavirus din ultima perioadă, susține directorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau. Tabloul epidemiologic al județului Brașov a fost prezentat de reprezentanta DSP Brașov după ședința de miercuri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov.
„Ceea ce a creat o creștere a numărului de cazuri sunt focarele de spital, cele centrele de bătrâni sau cele în care sunt copii instituționalizați. Mai degrabă prin acest contingent a crescut numărul de cazuri, decât în comunitate la modul general. Dar, lucrurile pot oricând să degenereze în orice direcție”, a explicat dr. Andrea Neculau.
De asemenea, un caz aparte a fost în satul Lunca Câlnicului, unde locatarii unul bloc s-au infectat în masă, iar autoritățile locale nu avea nici un mijloc legal pentru a interveni.
Infecția nu ține cont de vârsta pacienților
Pe de altă parte, potrivit directorului DSP Brașov, în acest moment infectarea cu noul coronavirus afectează toate categoriile de vârstă.
„Este o distribuție oarecum simetrică. Inițial, am avut o înclinare asupra adulților și vârstnicilor. Ulterior, s-a egalizat incluzând și tinerii și persoanele active de vârstă mijlocie. Practic, este o distribuție absolut egală în toate grupele de vârstă”, a explicat Neculau.
Totodată, ea a menționat că în ceea ce privește mortalitatea, ea a declarat că „mai degrabă putem spune că mortalitatea se duce către grupele înaintate de vârstă, ceea ce este o dovadă că acolo trebuie să intervenim activ. Persoanele vârstnice ar trebui să renunțe la obiceiul lor de a nu purta mască la piață, la cabinetele medicale sau în magazine unde se pot expune unui risc mai mare”.
De asemenea, Andrea Neculau recomandă magazinelor să amenajeze o case speciale pentru persoanele vârstnice, astfel încât să stea cât mai puțin în aceste spații aglomerate.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri