Medicii de familie brașoveni se vor ocupa de vaccinarea împotriva Covid – 19. Pentru centrele din județul Brașov va fi nevoie de 400 de medici, asistente și registratori

Amenajarea celor 20 de centre de vaccinare din județul Brașov nu a „pus la grea încercare” autoritățile locale, însă asigurarea resursei umane a reprezentat o provocare. Practic, pentru cele 20 de centre din județul nostru, directorul DSP Brașov, dr. Andrea Neculau,  a precizat că este nevoie de aproximativ 400 de persoane (medici, asistente și registratori). Pentru fiecare punct de vaccinare (într-un centru pot fi mai multe) este nevoie de un medic, două asistente și un registrator, iar programul este de 12 ore pe zi, de la 8.00 la 20.00. 

„În primă fază, la nivelul județului au fost identificate persoane aflate la dispoziția primăriilor, respectiv personalul din domeniul asistenței sociale, medicii și asistenții de la școli, care sunt prezenți deja în aceste centre de vaccinare. În plus, în județul nostru, medicii de familie au înțeles importanta vaccinării și au răspuns în număr mare solicitării noastre de a se alătura centrelor de vaccinare. La CATTIA sunt în jur de 30 de medici de familie și asistente medicale doritoare să participe, iar centrul de la Feldioara este operaționalizat, în întregime, cu ajutorul medicilor de familie. În schimb, sunt ceva probleme cu personalul în zone mai îndepărtate, cum este la Rupea”, a declarat dr. Neculau vineri, în cadrul unei conferințe de presă organizată la CATTIA. 

Totodată, dr. Andrea Neculau anunțat că medicii școlari detașați la DSP Brașov pentru realizarea anchetelor epidemiologice vor fi repartizați la centrele de vaccinare:  „Am reținut 12 persoane care să ne sprijine în continuare”. 

Totuși, după 8 februarie medicii se vor întoarce în școli, însă dr. Neculau a dat asigurări că locul lor la centrele de vaccinare va fi luat de medici de familie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.