Şofer beat şi fără permis de conducere, a făcut praf trei maşini parcate pe o stradă din Braşov

Polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov au identificat duminică un bărbat, în vârstă de 38 ani, care a condus un autoturism pe strada Fundătura Hărmanului din municipiul Brașov, unde a acroșat trei autoturisme parcate. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.

Procedând la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, poliţiştii au constatat că acesta consumase băuturi, rezulatul etilotestului arătând 1,03 mg/l alcool pur. Astfel, şoferul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autoturismului condus, polițiștii au constatat, de asemenea, că bărbatul nu numai că a cpndus sub influenţa băuturilor acoolice, ci el nic nu deține permis de conducere.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.