Marian Rasaliu după ce s-a vindecat de coronavirus: „Personalul medical de la Infecțioase lucrează în condiții extrem de dificile”

După ce a fost infectat cu noul coronavirus iar starea starea de sănătate a necesitat internarea lui, Marian Rasaliu a fost declarat vindecat zilele trecute și a revenit în viața publică, fiind în campanie electorală. De altfel, el a apărut vineri într-o conferință de presă, alături de Marius Dunca și Alexandru Rafila, declarând că perioada în care a fost internat a fost una „foarte grea”.

”În 30 octombrie am fost diagnosticat cu noul coronavirus. A fost o perioadă extrem de dificilă în ceea ce mă privește”, a precizat Rasaliu.  

Totodată, el a ținut să mulțumească echipei medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, care, susține el, „lucrează în condiții extrem de dificile”.

Sunt clădiri ale unităților medicale din Brașov total improprii, cum este cazul celor de la Stejăriș (în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – n.n.) sau a Spitalului de Boli Infecțioase. În astfel de clădiri nu ar trebui să se desfășoare activități medicale”, a argumentat Rasaliu.   

Pe termen scurt, sunt slabe șanse ca lucrurile să se schimbe

Reamintim că din luna martie a acestui an, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Brașov este unitate COVID, tratând numai pacienții care au contactat acest virus. De atunci, pe rețele de socializare au apărut mai multe imagini și mesaje în care erau prezentate condițiile precare din această unitate medicală.

De altfel, același gen de mesaje au apărut și referitor la pavilioanele Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Stejăriș.

Deocamdată, singura unitate la care situația are șanse să se îmbunătățească este Spitalul de Pneumoftiziologie, care își va muta sediul în Pavilionul Mârzescu (la care se fac unele reparații).

În ceea ce privește Spitalul de Boli Infecțioase, planul autorităților județene este ca acesta să treacă în subordinea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și să funcționeze cu un număr mai mic de paturi.

 

1 Comentariu

  1. Pai mâi nesimțitule care ești…..ce sa mai schimbe ?!? Când m-ai dat afara din birou anul trecut cu copilul de mânuță și trei carioci cadou promițând că vei merge la Scripcaru cu noi de mână și dai cu el de pereți daca nu ne da casa la Rial erai V de la Vendetta acuma spui că sistemul nu are șanse să se schimbe ? Păi ori ești prost ori ești prost……pt ce sa te mai aleagă Oamenii daca oricum nu vei schimba nimic.

Dă-i un răspuns lui Stan Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.