Strategie electorală. PSD Brașov pregătește o variațiune pe tema „urii și dezbinării”

În ultimii ani, cei din PSD și-au construit mesajul în jurul temei „urii și dezbinării”. Schema de comunicare a fost simplă: „«ei», adică cei din PNL sau nu se mai știe de unde, promovează ura și dezbinarea, iar «noi» suntem cei buni… ”.  De altfel, aproape că oricine și-o amintește pe Viorica Dăncilă vorbind despre „ură și dezbinare”. 



De altfel, și în campaniile din acest an, cei din PSD își vor construi mesajul electoral în jurul temei „ură și dezbinare”. Cel puțin acestea sunt semnalele lansate de social democrații brașoveni la conferința extraordinară în care și-au desemnat candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Aproape fiecare vorbitor a amintit că „ei”, cei din PNL și USR, vor să dezbine. 

De exemplu, Roxana Mînzatu a vorbit despre promovarea urii între părinți și profesori. Ea a amintit cazul ministrului Educației, care a dat buzna cu presa într-o sală de clasă. „Este un război între părinți și profesori. Pe fondul acestui război nu se poate construi o viziune. Aceasta este platforma pe care PNL va guverna: război între profesori și dascăli, război între tineri și vârstnici, război între PSD-iști și PNL-iști”,  a declarat Roxana Mînzatu. 



Despre război a vorbit și Marius Dunca: „Ei ce fac? Război într-un continuu război. Război cu românii și cu România (…) Numai au trădat și au trădat”. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.