Veşti bune pentru cei care vor să acceseze programele Rabla Clasic şi Rabla Plus: Sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus a fost prelungită până la 20 noiembrie 2020.
Pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus destinate persoanelor juridice, în acest an, a fost extinsă sesiunea de depunere a dosarelor până la data de 20 noiembrie 2020, conform a două dispoziţii ale preşedintelui AFM publicate recent pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla Clasic) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) a fost prelungită până la data de 20 noiembrie, aşa cum scrie în 2 dispoziţii ale preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu publicate pe site-un instituţiei.
Mai exact este vorba despre Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 441 din 28.10.2020 privind prelungirea sesiunii de înscriere în vederea acceptării solicitanţilor proprietari persoane juridice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 şi Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 442 din 28.10.2020 privind prelungirea sesiunii de înscriere în vederea acceptării solicitanţilor proprietari persoane juridice în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024.
Programele Rabla Clasic şi Rabla plus se desfăşoară în baza Ordinului Ministerului Mediului nr. 324/2020 şi respectiv a Ordinului Ministerului Mediului nr. 323/2020 publicate în luna martie a acestui an.
Dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice în cadrul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus se transmit la AFM, începând cu 24 iulie 2020, exclusiv prin intermediul poştei electronice. Procedura cuprinzând modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informaţiilor necesare, precum şi alte instrucţiuni, sunt publicate pe site-ul www.afm.ro.
Fii primul care comentează