Ramai la curent!

Prima Pagina

Moment emoționant în timpul ceremoniei de inaugurare a capătului de autostradă Râșnov – Cristian. Horia Stancu: „#totpedrum”

Publicat

in

 Fostul director al Direcției Regionale de Administrare a Drumuri Rutoere, Horia Stancu, nu a fost uitat de colegii din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care i-au dedicat un moment special în cadrul ceremoniei de inaugurare a capătului de Autostradă Râșnov – Cristian. Astfel, cum nu a putut participa la eveniment, directorul general al CNAIR, Mariana Ioniță a avut o intervenție video, în care a vorbit despre Horia Stancu. 

  „Pentru mine este și un moment trist astăzi. Când mi-am început activitatea la conducerea companiei  și am avut prima întâlnire cu directorii de regionale, am remarcat un om deosebit, iar acela era Horia Stancu. Horia era directorul Regionalei de Drumuri și Poduri Brașov și cu el conversam în fiecare seară, în drumul meu spre casă, despre situația drumurilor din Brașov. De fiecare dată mă ținea la curent cu modul în care se desfășoară lucrările pe tronsonul Râșnov-Cristian. Era unul dintre momentele plăcute ale zilei, când, la final, în drum spre casă, mă sfătuiam cu Horia. El, pe lângă un bun coleg, îmi era și un bun prieten și aș vrea să dedicăm această zi, acest moment frumos, darea în trafic a sectorului de autostradă, memoriei lui Horia. Mi-ar fi plăcut mult să fie lângă noi, dar așa a hotărât Dumnezeu, să îl aibă acolo sus, lângă El. Oamenii buni sunt căutați de Dumnezeu și luați lângă El. Aș dori cu această ocazie să transmit un gând bun familiei lui, mamei lui și soției lui, care îmi sunt prietene acum. L-am remarcat pe Horia din primele zile de activitate și nu-l pot scoate din mintea mea niciodată”, a declarat Mariana Ioniță. 

După această intervenție, pe ecran a rulat un scurt film în memoria lui Horia Stancu, care s-a încheiat cu mesajul „Drumuri line, dragă Horia. Te vom purta mereu în inimile noastre #totpedrum”. 

La ceremonie a participat și soția lui Horia Stancu, ea primind un buchet de flori din partea ministrului Transporturilor, Lucian Bode. „Dumnezeu să-l ierte pe Horia”, a spus ministrul Transporturilor.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Video EMOȚIONANT - Autostrada Zăpezii. Primii 10 kilometri pentru un director de nota 10 #Horia Stancu - PiataPresei.ro

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

„Teutonii” fac istorie: CSO Teutonii Ghimbav a promovat, în premieră, în Liga Zimbrilor

Publicat

in

După un sezon fabulos, cu victorii categorice, dar și unele momente de ezitare, handbaliștii de la Club Sportiv Orășenesc Teutonii s-au calificat în Liga Zimbrilor. Pentru a promova direct în Liga Zimbrilor, Teutonii aveau o singură opțiune: o victorie la cel puțin 7 goluri diferență, după ce în meciul tur, piteștenii s-au impus cu 37–30.

Meciul decisiv, din etapa cu numărul 14 a playoff-ului Diviziei A, s-a desfășurat acasă, cu CSU Pitești. Într-o sală arhiplină, handbaliștii ghimbășeni au obținut o victorie categorică 36-28 (16-13), după o demonstrație de forță, în și-au valorificat toate punctele forte.

Cei mai buni marcatori au fost Huta – 9 goluri, Dănilă – 8 goluri, Fodorean – 6 goluri,  Gal –  6 goluri, Leoampa- 2 goluri, Giurgiuveanu – 2, Diaconu – 2 goluri, Chiriac – 1 goluri.

De asemenea, Radu Turturică, cu 15 parade din 42 de mingi pe poaartă, Radu Turturică a ridicat, din nou, tribunele în picioare și a contribuit decisiv la promovarea Teutonilor.

Partida s-a jucat până în ultima secundă

Prima repriză a fost echilibrată. Cu excepția minutului 19, când scorul a fost egal, handbaliștii din Ghimbav au fost în avantaj, dar diferența maximă a fost de cinci goluri. În repriza a doua, băieții antrenați de Cătălin Vasilache s-au dezlănțuit, fiind momente în care diferența a fost de 10 goluri în favoarea „Teutonilor”. Finalul partidei a fost „pe muchie de cuțit”, după câteva minute bune ale piteștenilor. Ultimul minut le-a ridicat tensiunea suporterilor, jucătorilor și antrenorilor.

În ultimul minut, handbalistul ghimbășean Claudio Dănilă a marcat golul de care „Teutonii” aveau nevoie pentru a se califica direct. În faza următoare, piteștenii au obținut o lovitură de la 7 metri, care, din fericire pentru echipa din Ghimbav, a fost ratată de oaspeți.  

Suporterii au fost la înălțime

În toate partidele din acest sezon, „Teutonii” au jucat partidele pe teren propriu cu tribunele pline și au fost alături de favoriți și în momentele mai dificile. Același lucru s-a întâmplat și în partida decisivă, la finalul căreia suporterii de toate vârstele fiind răsplătiți cu o victorie istorică, dar și cu aplauze din partea „Teutonilor”. 

CLASAMENT FINAL PLAYOFF

1. CSA Steaua București – 18 puncte;
2. CSO Teutonii Ghimbav – 18 puncte;
3. CSU Pitești – 18 puncte;
4. CS Medgidia – 16 puncte;
5. CSM Oradea – 15 puncte;
6. CSM Fagaras – 10 puncte;
7. CSM Odorheiu Secuiesc – 7 puncte;
8. ACS Dinamyc Zalau – 1 puncte.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Trending