Ramai la curent!

Cotidian

Noua listă cu zona galbenă de COVID. Cei care vin din mai multe ţări, printre care Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie sau SUA, trebuie să se izoleze 14 zile

Publicat

in

Lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată vineri de Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cei care sosesc în România din aceste zone fiind obligați să intre în carantină pentru 14 zile la domiciliu sau într-o locație pe care o anunță autorităților.

Noua listă cu zona galbenă intră în vigoare sâmbătă seară, la ora 20.00.

Printre țările pentru care se aplică această carantină se numără Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania și R. Moldova.

Stat/Zona/Teritoriu Incidenta la 100.000 locuitori
Gibraltar 3449
Lituania 1199.3
San Marino 1120.4
Cehia 1119.2
Liechtenstein 1024
Slovenia 959.1
Marea Britanie 922.2
Panama 920
Elveția 848.1
SUA 844.5
Muntenegru 842.2
Andorra 807.3
Suedia 785.1
Israel 760.5
Olanda 759.7
Puerto Rico 739.4
Cipru 717.7
Slovacia 674.5
Letonia 601.9
Danemarca 590.4
Estonia 583.2
Serbia 576.2
Monaco 541
Portugalia 517
Georgia 508.9
Luxemburg 464.6
Liban 456.7
Irlanda 455.6
Jersey 449.9
Croația 422.7
Palestina 392
Aruba 363.4
Rusia 340.9
Italia 335.1
Austria 320
Germania 319
Polonia 316.7
Columbia 310
Africa de Sud 301.5
Spania 297.4
Turks si Caicos 289.3
Sint Maarten 289.2
Belarus 279.8
Turcia 277.7
Malta 277.2
Macedonia de Nord 275.3
Franța 272.1
Polinezia Franceza 264.9
Republica Moldova 264.4
Namibia 262.6

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO-VIDEO. Ursoaică cu doi pui, relocată din Răcădău. Un alt urs, extras din centrul vechi al Brașovului

Autoritățile au extras un urs care cobora frecvent pe strada Nisipului și au relocat o ursoaică împreună cu cei doi pui ai săi după o intervenție desfășurată pe strada Molidului. Numărul apelurilor la 112 privind prezența urșilor a ajuns la 291 de la începutul anului.

Publicat

in

Un exemplar de urs care ajunsese să se plimbe chiar și ziua în zona străzii Nisipului, din Șchei, a fost capturat ieri și extras, a anunțat Primăria municipiului Brașov.

Tot ieri, autoritățile au reușit să tranchilizeze și să reloce o urscoaică cu doi pui, din zona locuitor a cartierului Noua.

„În urma unor apeluri multiple la 112 de pe strada Molidului, echipa de intervenție s-a deplasat în zonă, a monitorizat o ursoaică cu doi pui timp de mai bine de două ore, după care s-a reușit tranchilizarea acesteia. Ulterior acestora li s-au montat crotalii și cip-uri, după care au fost relocați, toate cele trei animale fiind transportate într-o zonă adecvată habitatului lor natural”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Dan Ghiță.

De la începutul anului s-au înregistrat 291 de apeluri la 112, numai luna aceasta (între 1 și 14 iunie) fiind înregistrate 97 de apeluri. Echipa de intervenție a fost convocată și a acționat în 29 de situații. În urma intervențiilor, șase exemplare de urs au fost relocate și alte șase au fost extrase, a precizat Primăria municipiului Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Trending