Primăria Brașov vrea să plătească peste 1,6 milioane de lei pentru documentația zonei de agrement de la Rulmentul

Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția serviciilor de realizare a documentației tehnico-economică pentru proiectul „Reconversie zone abandonate în zone verzi – Zona Industrială Rulmentul”. Valoarea estimată a achiziției este de 1.658.565 lei fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor este 17 februarie. Finanțarea acestei achiziții este, în proporție de 98%, asigurată prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020. 

„Această documentație va presupune și elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal care vine și cu o etapă de consultare publică privind părerea brașovenilor vis-a-vis de cum va trebui să arate acest parc. Toate aceste documentații și studii vor fi finanțate din bani europeni și sunt prima etapă pentru finanțarea acestui proiect prin Programul Operațional Regional, cu aproape 9 milioane de euro“, a declarat primarul Allen Coliban.

În etapa următoare, în ciclul bugetar european 2021 – 2027, municipalitatea brașoveană va solicita bani europeni pentru realizarea lucrărilor. 

Acest proiect își propune reconversia urbană a 32 de hectare din fosta platformă industrială Rulmentul prin transformarea suprafeței de teren de 325.444 mp în cel mai mare parc de agrement din Brașov. 

Proiectul de regenerare urbană a fostei platforme industriale a fost aprobat de Consiliul Local Brașov în luna iulie a anului trecut, iar după ce a preluat mandatul de primar, Allen Coliban a declarat că ar fi nevoie de regândirea lui, folosind acest proiect pentru a reclama „carențe ale vechii administrații”. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.