Ramai la curent!

Cotidian

Cu 20% mai multe conturi bancare au fost furate anul trecut. Două scheme de acces la un cont – „salvatorul” și „investitorul” – rămân printre cele mai frecvente

Publicat

in

În 2020, fiecare a doua tranzacție frauduloasă din domeniul financiar a fost o preluare de cont, a constatat un raport al Kaspersky Fraud Prevention. Conform statisticilor anonimizate ale evenimentelor detectate din ianuarie până în decembrie 2020, ponderea unor astfel de incidente a crescut de la 34% în 2019 la 54% în 2020. Două scheme de acces la un cont bancar – „salvatorul” și „investitorul” – rămân printre cele mai frecvente din 2019, noteazp Startupcafe.ro.

Importanța serviciilor financiare digitale și a  comerțului electronic a crescut în 2020, oamenii petrecând tot mai mult timp acasă ca urmare a pandemiei. Experții Kaspersky sugerează că, la rândul său, această schimbare a provocat o creștere a tehnicilor de inginerie socială care sunt exploatate de atacatorii cibernetici. De aceea, este deosebit de important atât pentru instituțiile financiare, cât și pentru clienți, să fie conștienți de schemele tipice de fraudă și să se poată proteja.

În plus față de creșterea numărului de preluări cu succes a conturilor, în 12% dintre incidentele de fraudă, instrumentele legitime de administrare la distanță (RAT), cum ar fi TeamViewer, au fost utilizate în mod greșit în încercarea de a obține acces la conturile de utilizator.

Echipa Kaspersky Fraud Prevention distinge faptul că au existat două tipuri comune de abordare folosite de atacatori pentru a obține acces la conturi – ambele fiind o continuare a tendințelor similare observate în 2019. Prima tactică: atacatorul cibernetic este deghizat ca „salvator”, acesta prefăcându-se că este expert în securitate și propune scenarii pentru a „salva” utilizatorii. Acest tip de atacatori apelează clienții băncii și se prezintă ca ofițeri de securitate, cu scopul de a confirma comisioanele sau plățile suspecte și oferă ajutor pentru rezolvarea lucrurilor. Salvatorul poate cere clienților să își verifice identitatea printr-un cod trimis într-un mesaj text sau printr-o notificare push, să oprească o tranzacție suspectă sau să transfere bani într-un „cont securizat”.

De asemenea, pot cere unei victime să instaleze o aplicație pentru gestionarea de la distanță a contului, pretinzând că aceasta este necesară pentru remedierea problemelor. Atacatorii se prezintă adesea ca angajați ai celei mai mari bănci din zona potențialei victime și folosesc un ID de apelant fals pentru apelurile primite, pentru a lăsa impresia ca este vorba de o bancă reală.

Al doilea exemplu este acela în care atacatorii cibernetici acționează sub masca de „investitori”. În acest scenariu, ei se prezintă ca angajați ai unei companii de investiții sau consultanți în investiții de la o anumită bancă. Aceștia apelează clienții și le oferă o modalitate rapidă de a câștiga bani investind în criptomonede sau alte acțiuni de acest fel, direct din contul clientului, fără a fi nevoie să meargă la o sucursală bancară. Ca o condiție prealabilă pentru furnizarea „serviciului de investiții”, investitorul cere potențialei victime codul primit într-un mesaj text sau o notificare push.

Clienții băncii acordă întotdeauna o mare valoare accesului ușor la conturile lor și efectuării operațiunilor financiare obișnuite. Iar acum acest lucru a devenit deosebit de important. De aceea, credem că soluțiile pentru industria financiară ar trebui să ofere un nivel ridicat de măsuri de securitate – inclusiv protecție împotriva fraudei – dar integrate perfect cu experiența utilizatorului. Și, bineînțeles, merită să le reamintim în mod regulat clienților despre tehnicile folosite de atacatorii cibernetici, astfel încât aceștia să-i poată detecta”, explică Claire Hatcher, Head of Business Development, Kaspersky Fraud Prevention.

Pentru a ajuta persoanele și companiile să rămână protejate în fața tehnicilor de fraudă în continuă schimbare, Kaspersky recomandă serviciilor online și retailerilor să adopte următoarele măsuri:

  • Limitați numărul încercărilor de a efectua o tranzacție; atacatorii cibernetici pot încerca de mai multe ori să introducă datele corecte

  • Educați-vă clienții cu privire la posibilele trucuri pe care le pot folosi persoanele rău intenționate. Trimiteți-le în mod regulat informații despre cum să identifice frauda și cel mai bun mod de a se comporta în această situație
  • Efectuați controale anuale de securitate și teste de infiltrare pentru a găsi probleme legate de securitate în rețeaua unei companii

  • Desemnați o echipă dedicată de analiză a fraudei, capabilă să găsească și să analizeze metodele emergente pe care le folosesc atacatorii

  • Implementați autentificarea cu mai mulți factori pentru a minimiza șansele preluării conturilor

  • Instalați o soluție de prevenire a fraudei care poate fi rapid adaptată pentru identificarea noilor scheme și metode de atac

Raportul Kaspersky Fraud Prevention se bazează pe incidente asociate cu criminalitatea informatică și pe datele detectate de Kaspersky Fraud Prevention după o analiză aprofundată a comportamentului consumatorilor din sectorul bancar și ai comerțului electronic. Pentru a afla mai multe despre principalii vectori de fraudă cu care s-au confruntat companiile, citiți raportul complet aici.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending