Ramai la curent!

Cotidian

În plină pandemie, aglomerație la cel mai mare furnizor de electricitate din Brașov, pentru noile contracte la curent

Publicat

in

Liberalizarea pieței de energie electrică aduce consumatorilor și bătaie de cap, la Brașov, oamenii fiind nevoiți să stea ore în șir la cozi pentru a-și rezolva problemele.

Consilierul local PNL Radu Paul a fost sesizat de brașoveni în ultimele zile, în legătură cu această problemă, cu care o mulțime de cetățeni ai Brașovului se confruntă.

Radu Paul a mers astăzi, la sediul unui furnizor de energie electrică, și este încrezător că odată sesizată această problemă, persoanele abilitate vor găsi o rezolvare rapidă pentru ca brașovenii să nu mai stea la cozi imense, mai ales în vreme de pandemie.

„Mai mulți brașoveni au venit în ultima vreme către mine pentru a mă ruga să intervin, în calitate de consilier local, pentru ca brașovenii să nu mai stea atâtea ore în așteptare, afară, la niște cozi imense. Cozile acestea mari nu sunt în regulă nici în vremuri normale, dar acum cu pandemia, reprezintă o mare problemă. Am fost acolo, am văzut cu ochii mei ce se întâmplă și oamenii au dreptate, sunt cozi mari ore în șir. Îmi spunea astăzi o doamnă care a apucat să intre în sediu, abia în jurul orei 12:00, că așteaptă de la ora 08:00. Tot la acea coadă am aflat că oamenii se așează la rând de dimineață de la ora 06:00. Nu este normal, dar am încredere că odată sesizat acest lucru, se vor găsi cele mai bune soluții pentru ca oamenii să nu mai stea în aglomerație atâtea ore si această problemă va fi rezolvată curând. Dincolo de pandemie și orice altceva, noi suntem datori să facilităm brașovenilor accesul către orice insitituție, fie ea privată sau de stat, iar oamenii să își poată rezolva orice problemă cu mai multă ușurință”.

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Maximilian

    10/02/2021 at 18:34

    Populism, frumos

  2. Pingback: În plină pandemie, aglomerație la cel mai mare furnizor de electricitate din Brașov, pentru noile contracte la curent – My Blog

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending