Ramai la curent!

Cotidian

Noi planuri pentru Spitalul Clinic Regional Brașov. Primăria Brașov vrea să aducă proiectul „la nivelul” celorlalte trei spitale regionale din țară. Va fi gata până în anul 2026?

Publicat

in

Spitalul Regional Brașov ar urma să aibă o capacitate mai mare decât cea anunțată inițial, iar lucrările ar putea fi finanțate din bani europeni, cel mai probabil prin Programul Național de Recuperare și Reziliență.  Anunțul a fost făcut luni de primarul Brașovului, Allen Coliban, care a precizat că a avut discuții cu Ministerul Sănătății despre acest proiect.

„Spitalul ar urma să aibă o capacitate aproape 1.000 de paturi, dintre care 912 paturi pentru serviciile de urgență (spitalizare continuă – n.r.) și 56 pentru spitalizare de zi”, a declarat primarul.

Întrebat dacă pentru această structură a fost obținut un ordin de ministru, edilul a precizat că acest aspect „se va rezolva”. Menționam că în acest moment este în vigoare doar ordinul ministrului Sănătății din 1 noiembrie 2018, semnat de ministrul de atunci, Sorina Pintea, potrivit căruia spitalul din Brașov ar urma să aibă o capacitate de 849 de locuri de spitalizare de zi 64 pentru spitalizare de zi. 

Rămâne valabil scenariul finanțării europene 

În ceea ce privește finanțarea, Allen Coliban a confirmat schema anunțată încă din vara anului trecut, când premier era Ludovic Orban și primar al Brașovului George Scripcaru. Practic, încă de anul trecut, pentru finanțarea lucrărilor la noul spital era luat în calcul Programul Național de Recuperare și Reziliență.

„Acest spital va fi inclus în strategia Ministerului Sănătății, din care mai fac parte încă trei spitale regionale”, a explicat primarul. 

Practic, primarul nu a venit cu o noutate majoră în ceea ce privește schema de finanțare a proiectului. Poate singurul lucru nou ar fi că, din spusele reprezentantului Primăriei Brașov, se poate deduce faptul că de implementarea proiectului s-ar putea ocupa Guvernul României  – așa cum este cazul celorlalte trei spitale regionale (Cluj, Iași și Craiova) – nu municipalitatea brașoveană. 

Inițial, pentru realizarea Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov era luată în calcul varianta parteneriat – public-privat, însă Allen Coliban a precizat: 

„Trecerea de la implementarea prin parteneriat public privat la finanțarea nerambursabilă nerambursabilă nu contravine contractului de asistență tehnică semnat cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. În acest contract se menționează că instituția financiară va analiza toate modalitățile posibile de finanțare”. 

Pe de altă parte, dacă până nu demult, Primăria Brașov anunța că proiectul Spitalului Brașov este în cel mai avansat stadiu, luni, Allen Coliban a anunțat că „va trebui să ajungem la nivelul proiectelor pentru celelalte trei spitale regionale”Declarația vine în contextul în care, până nu demult, mesajul transmis de autoritățile brașovene era că proiectul „Regionalului” din Brașov este într-un stadiu mult mai avansat decât celelalte trei unități similare din România. 

Menționăm că de la preluarea mandatului, primarul Brașovului a avansat ca termen de finalizare proiectului Spitalului Regional Brașov anul 2026. 

Studiul de fezabilitate ar trebui să fie gata în cursul acestei luni 

Studiul de fezabilitate pentru noul spital este elaborat de un consultant de specialitate contractat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, iar documentul ar trebui să fie gata în cursul acestei luni. Acest termen poate fi pus sub semnul întrebării, pentru că de când au intrat în parteneriat cu Primăria Brașov, reprezentanții instituției financiare au solicitat acte normative pentru a putea avansa cu etapa de elaborare a documentației (ordin al Ministrului Sănătății privind aprobarea structurii sau Hotărâre de Guvern privind arondarea unor județe la unitatea brașoveană). Acum rămâne de văzut dacă BERD își va schimba optica și va realiza documentația având ca bază legală niște discuții ale primarului cu reprezentanți ai Guvernului. 

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Garaj pentru biciclete în Cartierul Florilor din Brașov. Cererile pentru un loc se depun de azi

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Florilor din Brașov vor avea la dispoziție, în perioada următoare, un spațiu pentru depozitarea bicicletelor. Primăria Brașov a anunțat deschiderea unui garaj pentru biciclete amplasat pe strada Violetelor, în apropierea bazei sportive din zonă. Noua facilitate se adresează în special locatarilor de la bloc, care nu dispun de spații potrivite pentru păstrarea bicicletelor și sunt nevoiți, de multe ori, să le depoziteze în apartamente, pe holuri sau în balcoane.

Potrivit municipalității, garajul este un spațiu închis, cu acces securizat și supraveghere video, iar utilizarea lui se va face pe bază de abonament anual.

Cereri până pe 20 aprilie

Brașovenii din cartier interesați de un loc de parcare pentru bicicletă pot depune solicitări începând de astăzi, fie online, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni, până la data de 20 aprilie. Tariful stabilit este de 5 lei pe lună pentru fiecare bicicletă, sumă achitată sub forma unui abonament anual.

Conform regulamentului anunțat de Primărie, o persoană poate solicita cel mult două locuri, iar o familie nu poate beneficia de mai mult de patru locuri. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor, cu prioritate pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în cartierul Florilor și dețin o bicicletă.

În situația în care, până la 20 aprilie, numărul solicitărilor va depăși cele 50 de locuri disponibile, municipalitatea precizează că atribuirea se va face prin licitație.

Sistem de acces cu card și supraveghere video

Parcarea pentru biciclete este amenajată sub forma unui container securizat, dotat cu yală electromagnetică, cititor de card și camere de supraveghere video.

Primăria susține că acest tip de infrastructură ar putea fi extins și în alte zone ale orașului, în funcție de cerere și de spațiile disponibile.

Brașovul mai are încă trei astfel de parcări

Garajul din cartierul Florilor nu este primul de acest tip din municipiu. Potrivit datelor prezentate de Primărie, Brașovul mai are alte trei parcări securizate pentru biciclete:

  • în cartierul Astra, pe strada Soarelui50 de locuri;
  • în cartierul Noua, pe strada Prunului25 de locuri;
  • în zona Făget, pe strada 13 Decembrie50 de locuri.

„În Brașov nu ne dorim proiecte care «ruginesc», ci soluții reale pentru comunitate. Acest tip de garaj pentru biciclete este un exemplu concret: un sistem practic, util și accesibil pentru locuitori. Ideea este ca bicicliștii să poată închiria un loc sigur pentru depozitare, pe bază de abonament anual. Modelul poate fi extins în toate cartierele, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cel puțin un astfel de spațiu dedicat. Sistemul de supraveghere video ajută la siguranța bicicletelor, dar și a întregii zone. Sunt 50 de locuri, disponibile pentru închiriere. Îi îndemn pe toți cei interesați să profite de această ocazie și să își rezerve un loc sigur pentru bicicletele lor. În paralel, analizăm soluții similare și pentru parcarea motocicletelor, acolo unde este posibil”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Valoarea unei astfel de parcări cu o capacitate de 50 de biciclete este de 52.250 de euro plus TVA, conform municipalității.

Citește mai departe

Cotidian

Plătitorii de taxe și impozite din Brașov au alimentat bugetul local cu peste 220 milioane de lei. Mulți și-au plătit integral obligațiile. Ce vor primi în schimb?

Publicat

in

179.712 de contribuabili din municipiul Brașov și-au plătit parțial sau total taxele și impozitele locale, până la data de 31 martie, ultima zi în care s-a acordat bonificația de 10% pentru achitarea integrală a sumelor datorate. De altfel, potrivit informațiilor Primăriei Brașov, 77% dintre contribuabili și-au achitat obligațiile de plată în totalitate.

Conform aceleiași surse, până la data de 31 martie, de la contribuabilii din Brașov a fost încasată suma totală de 220.178.899 lei, sumă care rămâne integral la bugetul local al municipiului. De altfel, acesta este unul dintre marile beneficii ale plăților făcute până acum, banii urmând să fie gestionați doar pe plan local pentru finanțarea unor investiții și politici publice.

82.080 de contribuabili au făcut plăți online

Ca si comportament fiscal în 2026 s-a înregistrat o creștere a plăților online 82.080 contribuabili achitand prin contul brasovcity și ghiseul.ro.

„Comparativ cu alți ani, în ultimele zile, chiar dacă a crescut numărul celor care făceau plăți, nu au fost timpi mari de așteptare, astfel că nu au mai fost cozi la fel de mari ca în anii precedenți. Inclusiv o parte dintre cei care au mers la sediul Direcției Fiscale, au preferat să plătească la automatele de plată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Conform legislației, taxele pe terenuri, clădiri și mijoacele de transport se pot plăti în două rate egale, termenele fiind 31 martie și 30 septembrie.

De asemenea, în municipiul Brașov, data de 31 martie a fost termenul limită pentru plata abonamentului pentru locul de parcare.

Citește mai departe

Trending