Primăria Zărnești vrea să asfalteze drumul care duce spre Prăpăstiile Zărneștiului

Unul dintre cele mai circulate drumuri din Zărnești, cel care duce spre Prăpăstiile Zărneștiului (drumul județean Zărnești – Măgura) ar putea fi asfaltat pe porțiunea dintre oraș și zona Fântâna lui Botorog.  În acest moment, drumul Zărnești – Măgura este în administrarea Consiliului Județean Brașov, însă primarul orașului, Alexandru Igrișan, a anunțat că a avut deja discuții cu administrația județeană pentru preluarea porțiunii ce ar urma să fie modernizată cu bani de la bugetul local. 

„Am vorbit despre transferul drumului cu vicepreședintele Consiliului Județean Todorică Șerban, care a spus că administrația județeană este deschisă unui astfel de demers. După ce vom prelua drumul vrem să îl asfaltăm, să amenajăm trotuare, o pistă pentru biciclete – care să facă legătura cu cele amenajate în Parcul Național Piatra Craiului – dar și o parcare”, a anunțat primarul. 

În prezent, drumul este de pământ, iar mașinile sunt lăsate pe margine. În perioadele în care vin mulți turiști, mașinile sunt parcate până în zona fostei cariere. 

În ceea ce-i privește pe turiștii care merg pe jos, aceștia trebuie să facă o „cură de praf” în perioadele secetoase sau să „împartă bălțile” cu mașinile atunci când plouă. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.