VIDEO. Politicianul Samuel Calotă a decedat noaptea trecută într-un cumplit accident în județul Brașov

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici din județul Teleorman, Samuel Calotă, a murit noaptea trecută într-un cumplit accident rutier produs pe DN 73, în judeţul Braşov.  Mașina în care se afla s/a răsturnat între Râșnov și Tohanu Nou. 
 
În cumplitul accident și-a pierdut viața și soția acestuia. La sosirea echipajelor de salvatori, cei doi ocupanţi ai autoturismului erau inconştienţi, fiind declarați decedați. 
 
ISU Brașov a intervenit cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare si trei echipaje SMURD, dintre care un  echipaj este de terapie intensivă cu medic. Paramedicii nu au reușit să resusciteye cele două victime. 
 
Potrivit unor surse accidentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei la conditiile de drum, pe DN73, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în zona cu declivitate accentuată.
 
 
Samuel Calotă a candidat în decembrie la Camera Deputaților din partea Pro România. Din 2012, însă acesta avea o decizie definitivă din partea instanței, de colaborator al Securității, lucru stabilit și în urma verificării candidaturii sale. 
 
Ultima postare a fostului lider politic a fost poezia Plumb a lui George Bacovia.
 
 

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO | Politicianul Samuel Calotă și soția lui, morți pe loc într-un accident la Tohanu Nou, în Brașov - newsromania.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.