Agent de poliţie, reţinut pentru 24 de ore şi cercetat pentru luare de mită

Polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov s-au sesizat din oficiu în cazul unui un agent de poliție rutieră la data comiterii faptelor, cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivut DGA, la data de 25 martie., procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, după ce, în urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că polițistul primise mită, de mai multe ori, de la conducători auto, constând în sume de bani, pentru a nu dispune măsuri de sancționare contravențională privind încălcarea legislației circulației pe drumurile publice. În contextul cercetărilor efectuate, polițistul a recunoscut comiterea faptelor și a solicitat trecerea în rezervă cu drept la pensie.

Ulterior, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cercetările fiind efectuate în continuare pentru stabilirea întregii activități infracționale.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Biroului .

1 Trackback / Pingback

  1. Agent de poliţie, reţinut pentru 24 de ore şi cercetat pentru luare de mită – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.