Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul a primit de la bugetul de stat 10 milioane de lei pentru a cumpăra teren necesar unui parc industrial. Pentru proiect nu a fost nevoie de „comisii” și nici de acordul Consiliului Local

Publicat

in

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a reamintit ieri, printr-un comunicat de presă că municipiul nostru a primit 29,5 milioane de lei pentru finalizarea lucrurilor la Pasajul Fartec, pentru reabilitarea a 19 blocuri sociale, dar și pentru achiziția de teren necesar unui parc industrial. Pentru cumpărarea terenurilor, de la bugetul de stat a fost primită suma de 10 milioane de lei. Conform declarației edilului, municipiul Brașov deține proprietăți în proximitatea ocolitoarei, cu acces direct la magistrala CF 300, și intenționează extinderea acestei zone, prin achiziția de teren cu cele 10 milioane de lei alocate de la bugetul de stat, scopul fiind  amenajarea unei zone de dezvoltare industrială.  

„De ce să nu avem un investitor să producem la Braşov autobuze electrice?”

Primarul Brașovului a explicat în comunicat și ce activități economice s-ar putea derula în viitorul parc industrial:

„Mă uit la tradiţia Braşovului şi mă gândesc la faptul că am avut industrie de autocamioane, tractoare, rulmenţi. Rulmenţi avem şi acum, din celelalte mai puţin. Și mă gândesc că în contextul în care multe administraţii locale cumpără şi au fonduri pentru achiziţii de autobuze electrice, de ce să nu avem un investitor să producem la Braşov autobuze electrice? Avem tradiţie şi forţă de muncă specializată pe zona de aeronautică, care vedem că s-a democratizat, pornind de la drone la mijloace de transport uşoare. De ce să nu avem un astfel de investitor în Braşov? Dacă ne referim la energie şi zona de stocare, este un domeniu foarte dinamic, se schimbă de la o zi la alta şi am putea fi un jucător cheie“. 

Comentariul autorului: 

Curios este faptul că Guvernul alocat cele 10 milioane de lei pentru achiziția unor terenuri care nici măcar nu au fost identificate: 

,,Suntem în aceste momente în procesul de a identifica şi achiziţiona terenuri care să beneficieze de acest acces la calea ferată, pentru a oferi ulterior, într-un pachet cu adevărat atractiv, către investitori strategici în energie verde, cu rol în tranziţia către transport verde, orice ar putea fi produs la Braşov“, a precizat primarul în comunicatul de presă prin care a anunțat alocarea banilor de la bugetul de stat pentru achiziția de teren.

Altfel, spus, Guvernul României – care transmite constant mesajul că „avem bani puțini și trebuie să fim atenți la cheltuieli” –  a „blocat” suma de 10 milioane de lei pentru un proiect despre care nu se poate spune că este unul „matur”. Cel puțin până acum eram obișnuiți cu ideea că în momentul în care un primar sau un președinte de consiliu județean merge la Guvern pentru a cere bani, trebuie să prezinte un „dosar solid”, cu extrase de carte funciară, cu rapoarte de evaluare a terenurilor, cu studii de oportunitate, de prefezabilitate, de fezabilitate, cu PUZ-uri, cu hotărâri ale Legislativului local… 

De altfel, înființarea unui parc industrial în municipiul Brașov pare o decizie de ultim moment a Primăriei Brașov, asta pentru  că acest proiect nu a trecut prin unele etape la care primarul Brașovului, Allen Coliban, părea că ține foarte mult. Cel puţin înainte de alegeri…

Nu a fost constituită o „comisie tehnică mixtă” sau un „grup de lucru”, așa cum se întâmplă în cazul unor proiecte mai mici sau a unor inițiative cu o miză mult mai mică. De asemenea, nici achiziția de teren și nici proiectul înființării unui parc industrial nu au fost supuse votului Consiliului Local Brașov.  Totodată, în comunicatul prin care a anunțat că Primăria Brașov va cumpăra terenuri pentru un parc industrial,  primarul a făcut referire și la o „nouă strategie a Brașovului”, care ar include respectivul parc.

De altfel, nici despre această strategie nu s-a discutat până acum și nici nu a fost anunțată înființarea unui „grup de lucru”, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul strategiei culturale. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO-VIDEO. Ursoaică cu doi pui, relocată din Răcădău. Un alt urs, extras din centrul vechi al Brașovului

Autoritățile au extras un urs care cobora frecvent pe strada Nisipului și au relocat o ursoaică împreună cu cei doi pui ai săi după o intervenție desfășurată pe strada Molidului. Numărul apelurilor la 112 privind prezența urșilor a ajuns la 291 de la începutul anului.

Publicat

in

Un exemplar de urs care ajunsese să se plimbe chiar și ziua în zona străzii Nisipului, din Șchei, a fost capturat ieri și extras, a anunțat Primăria municipiului Brașov.

Tot ieri, autoritățile au reușit să tranchilizeze și să reloce o urscoaică cu doi pui, din zona locuitor a cartierului Noua.

„În urma unor apeluri multiple la 112 de pe strada Molidului, echipa de intervenție s-a deplasat în zonă, a monitorizat o ursoaică cu doi pui timp de mai bine de două ore, după care s-a reușit tranchilizarea acesteia. Ulterior acestora li s-au montat crotalii și cip-uri, după care au fost relocați, toate cele trei animale fiind transportate într-o zonă adecvată habitatului lor natural”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Dan Ghiță.

De la începutul anului s-au înregistrat 291 de apeluri la 112, numai luna aceasta (între 1 și 14 iunie) fiind înregistrate 97 de apeluri. Echipa de intervenție a fost convocată și a acționat în 29 de situații. În urma intervențiilor, șase exemplare de urs au fost relocate și alte șase au fost extrase, a precizat Primăria municipiului Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Trending