Consiliul Județean Brașov vrea să majoreze alocarea pentru aeroport din creditul de 200 de milioane de lei contractat acum trei ani

Consilierii județeni brașoveni vor dezbate în ședința de plen de astăzi un proiect de hotărâre privind redistribuirea unor sume din creditul de 200 de milioane de lei contractat în anul 2018 pentru proiectul aeroportului și cofinanțarea unor proiecte pentru care administrația județeană a solicitat finanțare europeană. 

În momentul contractării creditului, din suma de 200.000.000 lei, 155.000.000 ar fi urmat să fie alocați proiectului aeroportului, iar alte 45.000.000 lei asigurării cofinanțării unor proiecte europene. 

Conform noului proiect de hotărâre de Consiliu Județean,  aeroportul va primi din respectivul credit suma de 156.448.000 lei, iar 43.552.000 lei ar urma să fie folosiți pentru cofinanțarea investițiilor pentru care au fost obținuți bani europeni.

 Cum ar urma să fie distribuiți banii din împrumut: 

  • În proiectul de hotărâre este propusă eliminarea obiectivului de investiții „Consolidarea, modernizarea și creșterea eficientei energetice a Spitalului Clinic de Psihiatrie si Neurologie Brașov din lista proiectelor cofinanțate din credit. 
  • Este propusă suplimentarea până la suma de 156.448.000 lei a alocării pentru aeroport
  • Este propusă eliminarea din listă a obiectivelor de investiții „Modernizare, dotare și eficientizare energetică a corpului S+P+7+M și corp extindere (de legătură) existent între corpul nou si corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrica – Ginecologie Dr. I.A. Sbarcea Brașov” și „Reparatii capitale, modernizare și eficientizare energetică a Unității de Asistența Medico – Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru”. 
  • Este propusă suplimentarea valorii propuse a se finanța din credit pentru obiectivul de invesții „Modernizare drum interjudețean DJ 104A, DJ 105C si DJ 105P – format din DJ 104A km 0+000-45+000, DJ 1050 km 6+300-3+800, DJ 105P km 0+000-3+800” (drumul de sub munte) până la valoarea de 18.937.000 lei
  • Este menținută alocarea de 24.614.000 lei din credit pentru proiectul „Modernizare drum interjudețean Covasna Brașov care face legătura între drumul național DN 12 și drumul național DN 13 – format din DJ131, km 0+000 – km 7+856 si DJ 131 B, km 0+000 – km 12+97”.  

În ce stadiu sunt proiectele 

Pentru lucrările la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov administrația județeană a depus o cerere de finanțare europeană, însă, până acum Consiliul Județean Brașov nu a anunțat dacă acest dosar a fost admis sau nu spre finanțare.

La Unitatea de Asistență Medico-Socială de la Sânpetru lucrările sunt în derulare printr-un proiect european.

În ceea ce privește Maternitatea Brașov, în luna mai a anului 2020, printr-un comunicat de presă, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat că „am discutat cu managerul de proiect şi la solicitarea personalului medical al Spitalului de Obstetrică – Ginecologie vom avea o întâlnire de lucru în data de 26 mai, cu participarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov, ai spitalului, ai constructorului şi proiectanţilor, pentru a discuta un grafic de execuţie adaptat provocărilor pandemiei COVID-19. Mai exact, ţinând cont de riscurile de apariţie a unor situaţii care impun adaptarea fluxurilor medicale în spital pentru a trata inclusiv cazuri COVID, personalul medical solicită ca în perioada următoare, respectiv până în luna martie 2021, să se execute numai lucrări la spaţiile exterioare. În acest mod, fluxul medical actual nu va fi afectat”. 

 La drumul interjudețean Brașov – Covasna, a fost emis în luna august a anului trecut  ordinul de începere a lucrărilor.

În ceea ce privește „drumul de sub munte”, lucrările sunt în derulare.  

La aeroport se lucrează la terminal și la alte obiective. Urmează ca administrația județeană să stabilească  soluția tehnică pentru turnul de control și să achiziționeze dotările și echipamentele pentru serviciile de navigație aeriană. 

1 Trackback / Pingback

  1. Consiliul Județean Brașov vrea să majoreze alocarea pentru aeroport din creditul de 200 de milioane de lei contractat acum trei ani – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.