Ramai la curent!

Cotidian

Iohannis: Intolerabile şi complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viaţa şi sănătatea tuturor

Publicat

in

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România este o democraţie funcţională şi matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată, însă sunt intolerabile manifestările violente, extremismul şi xenofobia, toate acestea „ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viaţa şi sănătatea tuturor”.

„România este o democraţie funcţională şi matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată. Libertatea de gândire nu poate fi îngrădită, toţi avem dreptul la opinie şi dreptul să ne-o putem exprima public. Acesta este un principiu nenegociabil şi fundamentul unei societăţi libere. Demonstraţiile şi protestele sunt fireşti, legitime şi fac parte din structura oricărei democraţii funcţionale. Intolerabile şi complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viaţa şi sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează şi neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni şi a răpus milioane de suflete la nivel global. Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele pentru a le transforma în vectori de propagare a urii, xenofobiei şi antisemitismului. Politicienii, indiferent de partidul din care provin, au o responsabilitate uriaşă în aceste momente dificile pentru ţara noastră”, a declarat Klaus Iohannis, printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis marţi News.ro.

Şeful statului a adăugat că extremismele promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice şi nocive.

„Violenţa, instigarea la nerespectarea legii, la comportamente care pun în pericol viaţa românilor, extremismele de orice fel promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice şi nocive. Ura şi violenţa nu duc niciodată la rezultate constructive pentru societate şi, în mod cert, aceste comportamente reprobabile nu reprezintă România. Ţara noastră a reuşit până acum să depăşească toate aşa-numitele valuri ale pandemiei tocmai pentru că cetăţenii, în marea lor majoritate, au înţeles necesitatea măsurilor, le acceptă, le respectă şi le mulţumesc pentru asta. În acelaşi timp, fricile, temerile şi nemulţumirile românilor, în această perioadă extrem de dificilă, sunt fireşti şi îndreptăţite. Ştiu că este din ce în ce mai greu, ştiu că suntem obosiţi după mai bine de un an de criză sanitară. Ştiu că este descurajant că restricţiile nu pot fi încă ridicate, deşi cu toţii ne-am dori ca acest lucru să fie posibil imediat. Din păcate, aceste măsuri sunt singurele care ne pot ajuta să reducem răspândirea coronavirusului. Cu cât le respectăm mai bine, cu atât mai scurtă va fi perioada în care este necesară impunerea lor”, a completat preşedintele României. 

El a mai spus că virusul nu are culoare politică şi nici opinii, ci acţionează şi infectează oamenii indiferent dacă aceştia cred sau nu în existenţa lui.

„Aceasta este o alegere pentru viaţă, pentru viaţa şi sănătatea cât mai multor români. Sunt deja mult prea multe familii din România care au pierdut pe cineva drag din cauza acestui virus teribil. Eforturile şi sacrificiile tuturor, chiar dacă sunt foarte grele, salvează vieţi, salvează vieţile celor dragi nouă. Nu există altă alternativă pentru a stopa o creştere galopantă a numărului de îmbolnăviri, care ar duce la blocarea sistemului sanitar, cu consecinţe dintre cele mai dramatice. Virusul nu are culoare politică, nici opinii. Acţionează fără discernământ şi infectează oamenii indiferent dacă aceştia cred sau nu în existenţa sa. De aceea această pandemie este atât de periculoasă, pentru că toată lumea este expusă infectării, iar cei mai vulnerabili dintre noi riscă să facă forme extrem de grave. Dar nimeni nu este complet ferit în faţa COVID-19, nici măcar tinerii. Singurele căi prin care vom stopa această pandemie sunt, pe de o parte, restricţiile menite să stopeze mobilitatea şi aglomerările umane iar, pe de altă parte, vaccinarea”, a adăugat Iohannis. 

Acesta a precizat că este bine organizată campania de vaccinare şi accelerează zilnic.

„Vestea bună este că, în România, campania de vaccinare este bine organizată şi accelerează în fiecare zi. Vedem deja în ţările care au fost puternic afectate de pandemie şi care au vaccinat o bună parte din populaţie cum imunizarea influenţează în bine rata de infectare. După un an de luptă cu această teribilă pandemie începem, aşadar, să întrezărim finalul şi speranţele noastre că această perioadă grea se va încheia curând sunt pe deplin justificate şi îndreptăţite. Trebuie să mai avem puţină răbdare şi să trecem împreună, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, peste această situaţie de criză. De aceea, în aceste momente solidaritatea este atât de importantă”, a mai declarat şeful statului. 

Preşedintele Iohannis a mai subliniat că autorităţile care sunt responsabile în gestionarea pandemiei trebuie să dialogheze mai mult cu oamenii şi să le explice de ce au fost implementate unele restricţii şi măsuri. 

„În acelaşi timp, autorităţile responsabile cu gestionarea pandemiei trebuie să facă mai mult, să dialogheze mai mult cu oamenii, să le explice de ce au fost implementate unele măsuri, care este eficienţa şi eficacitatea lor, ce sperăm să se întâmple şi, mai ales, să le ofere milioanelor de români care respectă măsurile, fac sacrificii şi renunţă temporar la confortul şi libertăţile lor, un orizont de timp rezonabil la care speră că aceste măsuri vor produce efecte şi vor fi ridicate. Într-o pandemie în care singura certitudine a fost incertitudinea, toţi facem greşeli. Nu au existat reţete certe, ci doar o adaptare permanentă a măsurilor pentru a câştiga un război inegal cu un virus a cărui principală componentă este impredictibilitatea”, a conchis Klaus Iohannis. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bran Plaza, noul punct de întâlnire începând cu data de 16.04.2026

Publicat

in

Începând cu 16 aprilie 2026, BRAN PLAZA își deschide oficial porțile și propune comunității un spațiu dedicat cumpărăturilor, relaxării și timpului petrecut într-un mod plăcut, contemporan.

Gândit ca un loc de întâlnire al brandurilor, dar mai ales a experiențelor, noul centru comercial reunește o selecție de magazine, servicii și zone dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru modern și accesibil. Printre acestea, amintim Pepco, Tedi, Sinsay, JYSK, Mesopotamia, Farmacia Minigram, MEGA IMAGE, BIPA, KFC și Restaurant Allegria. Deschiderea marchează un moment important pentru viața comunității din Zărnești. Prin diversitatea brandurilor prezente în acest loc, complexul își propune să răspundă nevoilor, dar și dorințelor întregii familii. 

„Ne dorim ca BRAN PLAZA să devină mai mult decât o destinație de cumpărături; să fie un loc în care oamenii revin cu plăcere pentru branduri, pentru confort, dar mai ales pentru energia unui spațiu gândit pentru Zărnești.”, spun reprezentanții noului centru comercial. 

Prin această deschidere, BRAN PLAZA își asumă rolul de a deveni un nou reper local, aducând mai aproape branduri apreciate și oferind un cadru potrivit pentru experiențe complete.

Publicul este invitat să participe la deschiderea oficială începând cu 16 aprilie 2026, pe strada Branului Tohanul Nou, nr 82.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Trending