Ministrul Educaţiei: Luăm în considerare extinderea vacanţei de primăvară, să includă atât Paştele catolic, cât şi cel ortodox

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi că ia în considerare, în actualul context epidemiologic, extinderea vacanţei de primăvară astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie, transmite Agerpres. Pastele catolic este pe 4 aprilie, iar cel ortodox, pe 2 mai, astfel că toată luna aprilie ar urma să fie vacanță.
 

UPDATE: 17.15

 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă, după şedinţa din această după-amiază, că vacanţa de primăvară va fi prelungită şi că va dura din data de 2 aprilie până în 4 mai. Examenul de bacalaureat va avea loc la datele stabilite, însă Evaluarea Naională se va decala şi va avea loc în perioada 5-8 iulie.
 

”Am propus modificări în structura anului şcolar. Propunând o vacanţă de primavără din 2 aprilie – 4 mai va cuprinde perioada sărbătorilor pascale catolice şi ortodoxe. Vacanţa de primăvara prelungită cu trei săptămâni, începând cu 2 aprilie până pe 4 mai. Astfel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică va beneficia de o scădere a mobilităţii”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, al doilea avantaj este că examenul de bacalaureat se păstrează la datele planificate, cu prezenţă fizică, în perioada 28 iunie – 1 iulie probele scrise.

Singura diferenţă este că se vor echivala competenţele, cu excepţia celor din promoţiile anterioare care vor susţine competenţele digitale.

”Alt avantaj se regăseşte în păstrarea datelor pentru evaluarea la clasele a 4 şi a 6. La clasa a 2 vor fi programate în luna mai. Vom acorda importanţa cuvenită pretestărilor pentru PISA. Decalăm examenul de Evaluare Naţională, se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, urmând ca admiterea în liceu să se facă după 8 iulie. Se păstreează toate datele iniţiale pentru titularizare şi definitivat”, a mai anunţat Sorin Cîmpeanu.

Şcolile trebuie să se închidă ultimele dacă e nevoie. Nu considerăm îndreptăţită închiderea şcolilor şi lăsarea deschisă a altor locaţii”, a mai declarat Sorin Cîmeanu, precizând că a semnat ordinul care prevede intrarea în online a unităţilor de învăţământ doar la intrarea în carantină a localităţilor”, a mai preciyat ministrul Educației. 

 
**

“Observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă, corelată cu starea sistemului sanitar, luăm în considerare – şi vom anunţa acest lucru – extinderea perioadei vacanţei de primăvară în aşa fel încât avantajele să fie următoarele: să includă şi sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe; să permită o micşorare a mobilităţii pe perioada lunii aprilie, care se anunţă ca fiind cea mai dificilă; să permită organizarea examenului de bacalaureat la aceleaşi date chiar dacă vom fi nevoiţi, ca anul trecut, să echivalăm competenţele şi să organizăm proba de competenţe digitale după bacalaureat. Al patrulea avantaj – să permită încheierea simulărilor pentru Bacalaureat şi Evaluarea naţională până pe 31 martie, deci să rămână deschise până la 1 aprilie, având avantajul că putem derula toate simulările – clasa a VIII-a , clasa a XII-a, clasa a XIII-a. Se susţin la datele planificate evaluările pentru clasa a IV-a şi a VI-a”, a declarat Cîmpeanu, la o dezbatere organizată de Senat pe tema finanţării învăţământului superior. 

 

El a menţionat că sunt şi o serie de dezavantaje ce decurg din extinderea perioadei vacanţei de primăvară. 

“Bacalaureatul rămâne pe loc, Evaluarea naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat şi mai avem evaluarea la clasa a II-a, care era programată în luna aprilie – începea pe 20 aprilie – să fie mutată în luna mai. Deci punând în balanţă avantajele, în primul rând micşorarea mobilităţii, am încercat să găsim soluţia optimă de echilibru pentru a pierde cât mai puţin”, a afirmat ministrul.
 

1 Trackback / Pingback

  1. Ministrul Educaţiei: Luăm în considerare extinderea vacanţei de primăvară, să includă atât Paştele catolic, cât şi cel ortodox – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.