Connect with us

Cotidian

Ministrul Mediului: Județul Brașov într-o „întârziere uriașă” în elaborarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Municipiul Brașov are partea lui de vină

Published

on

Întârzierea înregistrată de județul Brașov în ceea ce privește pregătirea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor nu mai este o supriză. Mai mult, este o chestiune binecunoscută și la nivelul Ministerul Mediului. Documentul este extrem de important pentru Consiliul Județean Brașov, pentru că în baza acestuia administrația județeană ar urma să obțină o finanțare nerambursabilă de peste 100 de milioane de euro pentru investiții în domeniul gestionării deșeurilor.

Aflat vineri la Brașov, ministrul mediului,  Tanczos Barna, a declarat înaintea unei întâlniri cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, dar și cu primarul Brașovului, Allen Coliban: 

„Din păcate, SMID-urile sunt într-o întârziere uriașă. Autoritățile publice locale au întârziat extrem de mult. Vedem ce se întâmplă la nivelul capitalei, la nivelul Brașovului sau a altor județe. Sper ca la discuțiile de astăzi să găsim soluții de urgentare a procedurilor”.

După această întâlnire, reprezentantul Guvernului a promis susținerea autorităților locale în închiderea depozitelor de deșeuri neconforme, dar și pentru „realizarea unui sistem de management integrat al deșeurilor eficient” de către Consiliul Județean Brașov. 

Totodată el a menționat că susține intenția Consiliului Județean Brașov de a realiza stații de sortare, ceea ce înseamnă reducerea cantității de deșeuri ce ajunge la depozit. 

Primăria Brașov nu și-a făcut din „temele de casă”

Pe de altă parte, printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean Brașov a anunțat că în acest Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Braşov, este în faza de avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului Brașov.

Totuși, de menționat că în acest moment este la Agenția pentru Protecția Mediului un alt document, respectiv Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor. De altfel, în acest moment Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor nu este finalizat, principala problemă fiind identificarea unor amplasamente pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (care include, printre altele, o stație de sortare, o stație de Tratare mecano-biologică, o stație de compostare, instalație de digestie anaerobă cu o instalație de tratare și cogenerare pentru biogazul rezultat, stație de epurare și alte clădiri anexe) și pentru Centrele de Aport Voluntar (unde se pot lăsa deșeurile voluminoase, cum este cazul mobilei). 

În ceea ce privește problema Centrelor de Aport Voluntar, potrivit unor surse, Primăria Brașov nu a trimis către Consiliul Județean propunerile de amplasament, chiar dacă i s-a solicitat acest lucru. 

Proiectul de închidere a depozitelor neconforme din Brașov, neschimbat de la preluarea mandatului de către actualul primar

Pe de altă parte, în ceea ce privește închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din zona Timiș Triaj, subiect la care a făcut referire ministrul Mediului, proiectul este exact în stadiul lăsat de vechea conducere a Primăriei Brașov. Mai exact, încă de anul trecut, fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, anunța că a fost realizat un bilanț de mediu din care rezulta că cele două gropi de gunoi (două dealuri de deșeuri aflate la mică distanță unul de celălalt) sunt inerte, astfel că nu mai este nevoie de lucrări complicate de închidere, ci doar de intervenții de corecție a pantelor. Tot anul trecut, conducerea Primăriei Brașov a anunțat că a început demersurile la Ministerul Mediului, astfel încât municipalitatea să poată închide cele două depozite conform „procedurii simplificate”. 

Vineri, în „Jurnalul primarului”, un live pe care edilul șef al municipiului Brașov îl transmite pe rețelele de socializare, acesta a menționat că a discutat vineri cu ministrul Mediului despre închiderea depozitelor neconforme din municipiul Brașov pe „procedura simplificată”. De asemenea, el a anunțat că a primit promisiuni de la ministru că această problemă va fi rezolvată. 

 

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Făgăraș interzice parțial „păcănelele” din oraș. Operatorii, obligați să finanțeze activități educative

Published

on

Autoritățile din Făgăraș pregătesc noi reguli pentru industria jocurilor de noroc din oraș. Nu este vorba despre o interdicție totală, așa cum au decis alte administrații locale, ci despre o restrângere și o reorganizare a activității. „Păcănelele” ar urma să dispară din zona istorică, iar numărul locațiilor ar putea fi limitat strict.

Primăria Făgăraș a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind Regulamentul de autorizare, amplasare și funcționare a activităților de jocuri de noroc din municipiu. Documentul stabilește reguli noi pentru sălile cu slot-machine, agențiile de pariuri, agențiile loto cu videoloterie, cluburile de poker, sălile de bingo, cazinourile și alte forme de jocuri de noroc.

Dezbaterea publică pe această temă este programată în 23 martie, de la ora 14.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Făgăraș, de pe strada Republicii.

„Păcănelele” ar putea dispărea din zona istorică

Una dintre cele mai importante prevederi din proiect este legată de zona protejată istorică a orașului. Operatorii care funcționează acum în această zonă vor fi obligați să se relocheze.

Potrivit documentului, relocarea ar trebui realizată în termen de 36 de luni de la adoptarea regulamentului.

În plus, municipalitatea propune și o limitare clară a industriei:

  • maximum 11 locații în care pot funcționa activități de jocuri de noroc;
  • cel mult un cazinou în municipiu;
  • maximum 100 de aparate tip slot-machine în tot orașul.

Program limitat pentru sălile de jocuri

Dacă până acum multe dintre aceste spații funcționau non-stop, proiectul introduce și restricții de program.

Astfel, sălile de jocuri nu vor mai putea fi deschise 24 de ore din 24, ci doar în intervalul 08.00 – 24.00.

De asemenea, regulamentul prevede clar că aparatele de jocuri de noroc nu mai pot fi amplasate în baruri, restaurante, cafenele, magazine sau alte spații comerciale care nu au destinația exclusivă de sală de jocuri.

Banii din taxe, direcționați către școli și sport

Un alt capitol important al regulamentului se referă la modul în care vor fi folosite veniturile provenite din taxele percepute pentru aceste activități.

Primăria propune ca fondurile obținute să fie direcționate către comunitate:

  • 30% pentru campanii de informare în școli privind combaterea consumului de droguri și dependența de jocuri de noroc;
  • 60% pentru proiecte școlare și extrașcolare;
  • 30% pentru susținerea activităților sportive din municipiu.

Proiectul se află momentan în dezbatere publică, iar forma finală va fi stabilită după consultările cu cetățenii și votul Consiliului Local.

Continue Reading

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Trending