Autobuze mici la Centrul Comercial Coresi, exact după ora închiderii centrului comercial

Chiar dacă decizia de închidere a magazinelor în perioada week-endului la ora 18.00 nu mai reprezintă o noutate, modul în care este gestionat transportul în comun din oraș nu pare a ține cont de faptul că după ora amintită, pentru câteva zeci de minute, autobuzele sau troleibuzele sunt suprasolicitate. 

Astfel, duminică, după ora 18.00, aglomerația din mall s-a a mutat în stația RATBV de pe strada 13 Decembrie. Exact la această oră devenită, mai nou, una de vârf, pe traseu erau autobuze de 12 m. Un astfel de vehicul era chiar și pe linia 8, unde, de regulă, sunt troleibuze articulate de mare capacitate. 

Chiar dacă în stație a venit un autobuz scurt, oamenii nu au mai ținut cont de faptul că nu au cum să respecte regula distanțării fizice și s-au urcat în mijlocul de transport în comun. 

Tot un autobuz scurt circula și pe linia 7, care „în scoate pe călători” în zona centrală a orașului. 

Reamintim că în prezent, în municipiul Brașov, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, magazinele se închid la ora 18.00, iar circulația fără restricții este permisă până la ora 20.00. 

1 Trackback / Pingback

  1. Autobuze mici la Centrul Comercial Coresi, exact după ora închiderii centrului comercial – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.