Ramai la curent!

Cotidian

Bărbat reținut de procurorii DNA, pentru că ar fi cerut 4 milioane de euro pentru reducerea preţului CET Braşov. El susţinea că are influenţă asupra Consiliului Local

Publicat

in

Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. În schimbul a 4 milioane de euro, el ar fi susținut că are posibilitatea reducerii prețului de vânzare al obiectivului CET Braşov, întrucât poate influenţa decizia Consiliului Local Braşov. În consiliul Local Braşov, majoritatea este asigurată de USR- PLUS şi PNL. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția pentru combaterea corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08 aprilie 2021, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

Obiectivul CET Brașov, înființat în anul 1986 cu scopul de asigura agentul termic către toate marile uzine ale Brașovului cât și pentru brașoveni, se află în procedură de insolvență din anul 2011, acest lucru fiind solicitat de către Consiliul Local Brașov, unicul acționar al acestei societăți.
În prezent, lichidatorul judiciar desemnat de instanță organizează vânzarea prin negociere directă pe bază de oferte în condiții de supraofertare, conform Legii nr. 85/2006, pentru vânzarea în bloc sau pe loturi, la prețul total de 16.843.950 euro. În acest context, în perioada februarie 2021 – martie 2021, inculpatul i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma de 4.000.000 euro, pentru sine și pentru alții, susținând că are posibilitatea reducerii prețului de vânzare al obiectivului CET Brașov, de la suma de 17.000.000 euro, la suma de 11.000.000 euro și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici de la cel mai înalt nivel din cadrul ANAF București, ANAF Brașov, a Ministerului Mediului, a Consiliului Județean Brașov și a Primăriei Brașov.

Totodată, inculpatul l-ar fi asigurat pe martor că îi va determina pe funcționarii publici implicați în procedura de vânzare a bunurilor aparținând Statului român să scadă prețul de vânzare al obiectivului, să înlăture sarcinile de mediu aferente unei suprafețe de teren, deși aceste mențiuni nu erau trecute în caietul de sarcini și că îl va ajuta în vederea obținerii autorizației de demolare într-un termen scurt.
Pentru a crea aparența unei tranzacții legale, inculpatul i-ar fi solicitat martorului constituirea și depunerea sumei de bani într-un cont escrow, disimulată ulterior în prețul unui contract de consultanță.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA Braşov. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Cotidian

Salvie și echinaceea, în giratoriile din Brașov. Primăria a apelat la un peisagist pentru plantările de primăvară

Publicat

in

Primăria Brașov început plantările de primăvară, iar pentru ca stabili combinațiile optime de specii, municipalitatea a apelat la un peisagist. Până în prezent, au fost plantate flori și arbuști ornamentali în 7 zone ale municipiului, printre speciile folosite fiind tuia, ienupăr, pin, liliac, panseluțe, trandafir, lavand, photinia și euonymus aureus.

„Plantăm panseluțele pentru a asigura un aspect plăcut încă de acum, până când vor înflori lalelele, astfel încât întregul ansamblu să fie armonios și atractiv. Am ales aceste flori tocmai pentru rezistența lor – după cum se vede, chiar și în condițiile în care încă mai ninge sau temperaturile scad, panseluțele se comportă foarte bine”, a explicat Marta Zevedeanu, peisagist.

Totodată, au fost realizate lucrări de însămânțare a gazonului în mai multe spații verzi.

14 sensuri giratorii, primele pe listă

În perioada următoare vor fi realizate lucrări în sensurile giratorii, dar și în alte zone reprezentative ale orașului. Într-o primă etapă, 14 sensuri giratorii vor fi reconfigurate și înfrumusețate prin plantarea de specii ornamentale, conform conceptului stabilit de peisagist.

„În amenajarea sensurilor giratorii vom utiliza plante perene, arbuști ornamentali și flori, pentru un aspect estetic îmbunătățit și de durată. Alegerea plantelor perene este importantă deoarece acestea rezistă ani la rând, oferind un decor constant. Din punct de vedere cromatic, vom avea o paletă variată, incluzând specii precum salvie și echinaceea, plante care au și rolul de a atrage polenizatorii. Ne dorim ca aceste amenajări să reziste pe o perioadă cât mai lungă, din primăvara timpurie până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Obiectivul nostru este ca spațiile verzi să arate bine pe o perioadă cât mai îndelungată, începând cu debutul primăverii și până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Mizăm pe aceste plante rezistente, pentru a evita înlocuirea frecventă și pentru a menține un aspect îngrijit și plin de culoare pe termen lung”, a mai spus Marta Zevedeanu.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa a deschis un nou șantier în Brașov. În zona străzii Stadionului se fac foraje orizontale

Publicat

in

Dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov, lucrările de reabilitare a rețelei de apă se fac cu săpătură, fiind îngreunat traficul rutier, într-o altă zonă din oraș, intervențiile sunt realizate cu o tehnologie modernă.

Astfel, Compania Apa Brașov a anunțat că în 25 martie, în zona străzii Stadionului, au început lucrările de extindere a rețelei de apă, între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu Bulevardul Griviței.

„Lucrările sunt realizate prin foraj orizontal, astfel că arterele principale vor fi traversate doar prin această tehnică. Circulația pietonală va fi îngreunată doar pe anumite porțiuni, care vor fi semnalizate corespunzător. În ceea ce privește circulația rutieră, vom anunța din timp eventualele restricții și străzile afectate”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending