Connect with us

Cotidian

Consilierul local Radu Paul îi apără pe angajaţii Primăriei Braşov, după ce Allen Coliban „a dat de pământ” cu ei, într-un interviu pentru presa naţională

Published

on

Consiliul Radu Paul a transmis un mesaj public prin care le mulţumeşte angajaţilor din Primăria municipiului Braşov, pentru modul în care au răspuns pentru rezolvarea unor solicitări venite, prin intermediul său, de la cetăţeni. 

„Îmi voi îndrepta atenţia, astăzi, către cei fără de care, munca mea de consilier local ar fi ca şi inexistentă. Sunt acei oameni pe care, periodic, merită să îi aduc în discuţie pentru a le mulţumi.  În prima categorie intră braşovenii care vin către mine cu nemulţumirile pe care le au şi mă pun real la treabă, într-un mod pe care mi l-am dorit încă de când am decis să intru în politică. Vă mulţumesc, dragilor, şi să ştiţi că vă aştept în continuare, conştient că doar împreună putem face mai faină comunitatea în care trăim.  
În a doua categorie intră funcţionarii din Primărie. Sunt acei oameni, băgaţi pe nedrept, într-o „gramadă hulită” a funcţionarului public despre care se vorbeşte parcă de prea multe ori în note negative”, a spus consilierul Radu Paul. 

Consilierul spune că de prea multe ori se întâmplă ca în cazul acestor funcţionari să se vorbească în „note negative” şi prin generalizări:

„Ei bine, acest lucru vreau să îl contrazic prin fapte şi vreau să vă spun că de fiecare dată când am dus mai departe în Primăria Municipiului Braşov, problemele cetăţenilor, au fost acolo oameni care m-au ajutat cu rezolvarea, oricât de anevoios a fost drumul până la ea. Sunt acei oameni care ştiu că ceea ce fac, în aparenţă, pentru mine, este în totalitate pentru dumneavoastră, şi acţionează în consecinţă. Fără ei, noi, consilierii locali, funcţie aflată în slujba cetăţeanului, nu am mai avea decât un rol „demonstrativ”. În realitate, însă, noi trebuie să facem totul pentru a fi un liant între Primărie şi nevoile braşovenilor. Aşadar, lor, celor care muncesc zi de zi în administraţie, pornind cu viceprimarul Sebastian Rusu, vreau să le mulţumesc, din nou, public pentru ajutorul acordat de la începutul mandatului meu, şi vreau să îi asigur că atât eu, cât şi colegii mei îi vom susţine şi vom încerca să îi prezentăm, din ce în mai des, oamenilor, prin faptele care le demonstrează nu doar profesionalismul ci şi omenia. Aşa cum nouă, politicienilor nu ne place să fim luaţi „la pachet”, este nedrept ca noi să băgăm la grămadă „bugetarii”. În ambele categorii, politicieni sau bugetari, #SuntOameniCareFacDiferenta.”, a transmis Radu Paul, într-un comunicat de presă. 

Mesajul consilierului local vine la scurt timp după ce, într-un interviu pentru Recorder, pe tema primelor 6 luni de mandat, primarul Allen Coliban a vorbit despre funcţionarii din Primăria Braşov lăsând să se înţeleagă că  aceştia nu îşi merită rezultatele de Foarte bine” obţinute la evaluările anuale. 

Sunt oameni care nu țin pasul cu acest ritm, sunt oameni care pleacă, sunt oameni pe care trebuie să-i aducem și să-i angajăm. Evaluările sunt foarte ciudat interpretate de către aparatul administrativ. Chiar în această perioadă îmi vin foarte multe fișe de evaluare pe birou. Toate sunt cu „Foarte bine” și fără nici un comentariu. Treaba asta e surprinzătoare: „Cum poate un om să fie „Foarte bun?” și atât. Exercițiul acesta al evaluării a fost dus în penibil. Dacă nu avem lucrurile așezate corect, nu putem să ne așteptăm la rezultate bune. Prin urmare, un lucru pe care l-am făcut a fost să le explic că nu am nevoie de aceste evaluări și că trebuie refăcute în totalitate. Trebuie să fie făcut acest exercițiu, chiar să mă gândesc obiectiv cât ar merita fiecare om pe care îl evaluez, pe niște criterii care sunt deja stabilite, a declarat Allen Coliban, în Podcast-ul Recorder.

Primarul a continuat, generalizând, şi despre fraudarea unor contracte, „cu implicarea personalului”: 

„Pe biroul meu au ajuns, hârtii greșite pentru semnătură și a trebuit să le returnez.  Toate aceste lucruri consumă timp. (…) Am găsit contract falsificat, care a fost evident făcut cu complicitatea și implicarea personalului din interiorul primăriei”. 

Continue Reading
4 Comments

4 Comments

  1. Andrei

    01/04/2021 at 15:21

    De dragul corectitudinii:
    1. Nu a zis ca nu-si merita calificativele ci ca orice calificativ (cu atat mai mult unul care nu e mediocru) trebuie motivat. Altfel e doar o apreciere subiectiva de forma. Mi se pare de bun simt ca cineva care vede acel calificativ sa stie si ce a facut acel angajat ca sa il merite. La obiect, calificativul putea sa contina chiar si aprecierile consilierului Radu Paul.
    2. Nu vad in ce fel a generalizat. Nu a zis „cu implicarea intregului personal din primarie”. A vrut doar sa sublinieze ca fara aportul cuiva din interior acea falsificare nu ar fi fost posibila. „Angajatii din primarie fac fraude” e generalizare. „Unii angajati din primarie comit fraude” nu e generalizare.

    P.S. sunt convins ca angajatii onesti si muncitori din primaria Brasov nu s-au simtit lezati de documentarul recorder.

    • radu hossu strateg eșuat

      01/04/2021 at 20:18

      Un om care nu s-a preocupat de situația sa educațională, coliban adică, nu are căderea să evalueze pe alții. Ca de obicei la acest personaj, forma lucioasă acoperă fondul găunos! Și mă plângeam de violonist că este așa cum este!

      • Andrei

        02/04/2021 at 16:53

        Eu nu am zis nimic de domnul Coliban in comentariul meu. Nu stiu care e situatia sa educationala si sincer nici nu ma intereseaza – o sa-l judec ca primar in functie de fapte. Acestea fiind spuse, nu inteleg de unde ati tras concluzia ca dansul evalueaza angajatii. Afirmatia lui (fara sa fie autocritic) este ca evaluarile personalului din primarie se fac de forma.

  2. Pingback: Consilierul local Radu Paul îi apără pe angajaţii Primăriei Braşov, după ce Allen Coliban „a dat de pământ” cu ei, într-un interviu pentru presa naţională – My Blog

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending