COVID-19. Comăna a trecut de 12 cazuri la mia de locuitori și intră în carantină. DSP a transmis deja documentele la București

Situația din Comăna pare a fi scăpat de sub control, incidența cazurilor de coronavirus crescând de ieri până astăzi de la 8,57 cazuri la 1.000 de locuitori (27 de cazurui) la 12,38 cazuri la 1.000 de locuitori (39 de cazuri active).

De altfel, marți, Prefectura Brașov a anunțat că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov a transmis către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile propunerea de instituire a carantinei zonale în unitatea administrativ-teritorială Comana.

De ce a fost propusă carantinarea comunei

Prefectul Brașovului a precizat că a fost propusă carantinarea pentru că, în comună, „gradul de conformare a populației la măsurile de protecție sanitară este scăzut. În Comăna, riscul epidemiologic este de o gravitate maximă”, a declarat prefectul județului, Cătălin Văsii, după o ședință pe care a convocat-o azi de urgenţă, pe această temă. 

La şedinţă au mai participat şi subprefecții Izabella Ambrus și Codruț Bucur, directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, chestor de Poliție Valentin Flucuș, inspectorul-șef al ISU Brașov, col. Lucian Marciu, prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean, lt. col. Gheorghiță Stelian Trotuș, și adjunctul comandantului Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, lt. col. Constantin Lobodan. 

De altfel, dr. Andrea Neculau, director al DSP a şi arătat în analiza de risc prezentată în această şedinţă, că, deşi trendul infectărilor este unul ascendent la Comăna, gradul de conformare a populației la măsurile de protecție sanitară este scăzut. În plus, persoanele simptomatice, precum și contacții direcți ai cazurilor confirmate refuză testarea, deși DSP a trimis teste la medicul de familie din comună.

Măsura vine după ce ieri prefectul a solicitat Poliţiei şi Jandarmeriei să facă mai multe controale şi verificări în comună, pentru a se asigura că populaţia respectă măsurile anti-pandemie. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.