O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni în România, anunţă Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, cele 511.290 de doze...
Pentru a-i conștientiza pe tineri în spiritul unui comportament prietenos faţă de mediu, angajați ai operatorului de salubrizare Comprest împreună cu studenți ai Facultății de Desgin...
Deputatul independent, fost membru al AUR, Francisc Tobă, a lansat o invitație pentru toți parlamentarii brașoveni, să se constituie într-un „grup parlamentar suport transpartinic” şi să...
Chiar dacă decizia de închidere a magazinelor în perioada week-endului la ora 18.00 nu mai reprezintă o noutate, modul în care este gestionat transportul în comun...
Cartea 3în1 se lansează în curând în mediul on-line, iar dacă situația o va permite și în cadrul unui eveniment de prezentare, la Brașov. După 7...
Primarul comunei braşovene Comăna, Viorel Grusea, reţinut, joi, pentru ultraj, a declarat pentru AGERPRES, că a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, menţionând...
Ioana Mihăilă, fost preşedinte PLUS Bihor și medic endocrinolog, secretar de stat în Ministerul Sănătății în mandatul lui Vlad Voiculescu, ar putea fi propunerea PLUS pentru...
Proaspăt demis din fruntea Ministerului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că numărul de decese pe fondul infectării cu SARS-CoV-2, raportat de Grupul de Comunicare Strategică nu ar...
După ce ieri a fost prezentat printr-un eveniment online, bugetul Consiliului Județean Brașov va fi prezentat în ședința de plen de astăzi. Președintele Consiliului Județean Brașov,...
Intoxicații, îmbolnăviri, reacții chimice, incendii și explozii, coroziuni, infecții sau emisii radioactive. Sună apocaliptic și chiar poate fi așa, când e vorba despre efectele deșeurilor periculoase...