Ramai la curent!

Stiri Brasov

Peste 150 de străzi din Brașov au fost salubrizate de către angajații Comprest SA în prima săptămână a Campaniei „Luna Curățeniei”, demarată de Primăria Brașov

Publicat

in

Începând din data de 29 martie, Brașovul a intrat în curățenie generală, în cadrul campaniei de salubrizare demarată de Primăria Brașov. Acțiuni de igienizare vor avea loc zilnic până în data de 1 mai.  

Pentru ca Brașovul să rămână un exemplu la capitolul curățenie, pe baza graficelor stabilite împreună cu inspectorii municipalității, până în data de 1 mai, echipele Comprest SA vor acționa în fiecare cartier pentru a curăța toate spațiile verzi și zonele carosabile, unde peste iarnă au apărut „accidental” deșeuri, care nu fac deloc cinste comunității.   

A fost angajat personal suplimentar

 Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, au fost igienizate peste 150 de străzi din zonele Brașovul Vechi, Scriitorilor și Centrul Istoric. Pentru a se putea derula aceste activități (care sunt realizate pe lângă acțiunile de salubrizare planificate zilnic), operatorul de salubrizare a angajat personal suplimentar. Practic, pe fiecare stradă au fost curățate rigolele, au fost măturate trotuarele și celelalte alei pietonale, au fost greblate zonelor verzi, ridicate depozitările de deșeuri accidentale din diverse perimetre, precum și igienizate cursurile de apă. În plus, în zona Pieței Sfatului au fost ridicate toate grămezile de zăpadă adunată în urma ninsorilor abundente de luna trecută, astfel încât acest simbol al orașului de la poalele Tâmpei să aibă imaginea pe care ne-o dorim cu toții.   

Săptămâna aceasta, echipele Comprest SA vor acționa în zona Gării și Astra 1 și se vor finaliza acitvitățile pe toate străzile din zona centrală.

 Spălarea boxelor de gunoi se va efectua săptămânal!

În paralel cu această campanie, odată cu încălzirea vremii, au fost reluate și activitățile de spălare a celor peste 200 de boxe de gunoi din toate cele opt zone ale Brașovului unde Comprest SA gestionează activitatea de ridicare a deșeurilor menajere, respectiv Timiș-Triaj, Craiter, Florilor, Gării, Tractorul, Bartolomeu, Stupini și Brașovul Vechi. Astfel de acțiuni, ce includ și spălarea zonelor din vecinătatea platformelor, vor fi efectuate săptămânal, în toate aceste cartiere, programul detaliat putând fi consultat pe pagina de Facebook a Comprest SA.  

Reamintim că toți brașovenii care doresc să renunţe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face până pe 1 mai și în containerele de 7 – 9 m.c., dispuse pe domeniul public cu ocazia campaniei de curățenie de primăvară. În schimb, în aceste containere este interzisă depozitarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a molozului rezultat din demolări, precum și a altor resturi de materiale de construcții. Aceste deșeuri au un regim special și sunt ridicate separat pe bază de cerere adresată operatorului de salubrizare.

Nu în ultimul rând, odată cu încălzirea vremii au fost reluate activitățile de curățare a semnalizării rutiere, în special a separatoarelor de sens instalate pe mai multe străzi principale din Brașov, în vederea asigurării condițiilor optime pentru un trafic în siguranță.

Programul detaliat al acțiunilor planificate în fiecare cartier al Brașovului, în cadrul campaniei de curățenie de primăvară, este disponibil pe pagina de Facebook a Comprest SA, precum și pe site-ul companiei pe următorul link:  www.comprest.ro/noutati.

Citește mai departe
1 Comentarii

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending