93 de arbori periculoși din municipiul Brașov vor fi tăiați. Pe listă sunt și corcoduși sau vișini

Primăria Brașov și Fundația ProPark au finalizat evaluarea arborilor potențial periculoși din oraș, iar Regia Locală a Pădurilor Kronstadt a primit deja comanda de tăiere a unora dintre ei. Astfel, conform în urma unor sesizări venite de la cetățeni sau a unor constatări la fața locului ale serviciilor din Primărie, specialiștii ProPark au analizat 129 de arbori, din punct de vedere al „sănătăţii” şi integrităţii, iar 93 dintre aceştia nu au trecut „testul”, urmând să fie eliminaţi parţial sau integral. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Tarcea, spune că este vorba despre mai multe specii, de la corcoduşi, salcie, salcâm sau plop, la molid, pin silvestru, tei sau castan – fie din grădinile de bloc, fie de pe marginea drumurilor. În analiza care a dus la decizia de eliminare a acestora s-au luat în calcul mai multe criterii: specia din care fac parte, valoarea din punct de vedere material, social, cultural, socio-economic sau horticol. A fost evaluată, de asemenea, starea de sănătate a arborilor – cu gradul de exfoliere, gradul de decolorare şi vătămările de natură fizico-mecanică.

Brad în loc de corcoduș, fag în locul unui mesteacăn

Pentru cei 129 de arbori analizaţi, au fost propuse patru tipuri de lucrări. Unii dintre ei au scăpat fără niciun fel de intervenţie, alţii doar cu o toaletare. Pentru unii se va face „căzănire cu înlocuire, iar pentru alţii, căzănire fără înlocuire”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. În schimb, cei mai deterioraţi vor fi extraşi integral. „La fiecare arbore propus spre eliminare, cu înlocuirea ulterioară, a fost făcută şi o recomandare pentru ceea ce ar trebui plantat, în funcţie de ce specie s-ar potrivi în fiecare zonă”, a mai spus Sorin Toarcea. 

De exemplu, a declarat Toarcea, pe strada Sitei va fi tăiat un corcuduș bătrân, iar în locul lui se va planta un brad, iar de pe strada Alexandru cel Bun se va tăia un vișin, iar în locul lui va fi plantat tot un brad. Pe  Bulevardul Victoriei, în locul unui salcâm se va planta un cireș pescăresc, iar pe strada Basarabiei, un mesteacăn va fi înlocuit cu un fag. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.