DN73A se pregăteşte de şantier, de la Şinca Nouă la Poiana Mărului

Opt kilometri de drum naţional de pe DN73A, de la Şinca Nouă şi Poiana Mărului intră în reparaţii în acest an, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP). Pe DN73A, în sectorul cuprins între între kilometrul  37+780 și kilometrul 45+970 sunt în plan lucrări de frezare, de ranforsare a structurii drumului şi reasfaltare. Pe acelaşi drum naţional DN73A, DRDP Braşov va face şi unele plombări, acolo unde au apărut degradări. Aceste lucrări sunt realizate în regie proprie de către Direcţie, prin Secţia de producţie.

În prezent, proiectul de reciclare in situ pe acest drum naţiomal se află în stadiul obţinerii deciziei de încadrare din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov (APM), pentru continuarea procedurii de emitere a aprobării de dezvoltare. Documentaţia aferentă proiectului poate fi consultată pe site-ul APM, sau la sediul Agenţiei, pe strada Politehnicii nr. 3, iar eventualele observaţii pot fi depuse în termen de zece zile de la data publicării online pe site-ul apmbv.anpm.ro.

„În ultimii doi ani s-au efectuat reparații pe suprafețe întinse pe o suprafață totală de peste 100.000 de metri pătrați, iar aceste intervenții au fost realizate cu utilajele proprii din cadrul Secției Producție din cadrul DRDP. Această nouă lucrare reprezintă o continuare a ceea ce am făcut până acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.