Înmormântarea, un serviciu în plus la Adăpostul de noapte din Brașov

Adăpostul de noapte din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov îşi modifică Regulamentul de organizare şi funcţionare astfel încât să se poată ocupa şi de formalităţile de înmormântare ale unora dintre oamenii străzii care îşi dau ultima suflare aici. Un proiect de Hotărâre de Consiliu Local va fi supus aprobării în şedinţa din această săptămână. 

Serviciul Adăpost de Noapte asigură furnizarea serviciilor sociale persoanelor adulte fără adăpost care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar-economic, juridic ori din cauza unor situații de forță majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, se află în incapacitate de a susține o locuință în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituții sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate și nu au domiciliu ori reședință. 

Potrivit referatului care însoţeşte proiectul, în prezent Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Adăpostului de Noapte nu conţine prevederi referitoare la asigurarea formalităților de înmormântare a beneficiarilor lipsiţi de familie sau susținători legali ori în privința cărora persoanele obligate să dispună cu privire la înmormântare în condițiile legii.  Având în vedere evenimentelor petrecute în ultima perioadă, respectiv decesul unor beneficiari ai Adăpostului de Noapte, DAS propune această modificare a Regulamentului, pentru reglementarea situației cu privire la asigurarea formalităţilor de înmormântare a beneficiarilor pentru care nu se identifică persoana/persoanele obligate la aceasta.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.