Ramai la curent!

Cotidian

Interpelările verbale, interzise în Consiliul Județean Brașov. Argumentul lui Adrian Veștea: „Aici nu e sală de lectură”

Publicat

in

Consiliului Județean i se mai spune Deliberativ (A delibera: a examina, a chibzui împreună, a dezbate pentru a lua o hotărâre – DEX) , sintagmă folosită inclusiv de specialiștii în administrație publică sau drept. Asta înseamnă că în timpul ședințelor de plen, aleșii își spun părerea despre un proiect, mai mult sau mai puțin „expertă”, își prezintă argumentele, uneori se contrazic, pentru că așa este în democrație. 
 
Latura „deliberativă” a Consiliului Județean (CJ) Brașov pare a se fi încheiat joi, după ce șeful administrației județene, Adrian Veștea, cu votul a 21 dintre cei 34 de aleși județeni, a stabilit că interpelările verbale sunt interzise.
Mai  exact, după un dialog cu Erwan Joliff (USR PLUS) – cunoscut drept „Francezul din Cobor” – Adrian Veștea a propus ca de la următoarea ședință, toate interpelările să se facă în scris, iar hotărârea a fost aprobată. Practic, nici un consilier județean nu va mai lua cuvântul în plen, pentru interpelări, un lucru care nu se întâmplă nici în Consiliul Local Brașov și nu s-a întâmplat nici în trecut, în Consiliul Județean Brașov.
 

Cum s-a „aprins fitilul”? 

Un punct suplimentar pe ordinea de zi a Consiliului Județean Brașov a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de finanțare a serviciilor sociale asigurate de ONG-uri, asociații și fundații. Înainte de vot, unul dintre consilierii județeni, Marius Stoianovici (USR PLUS), a reclamat faptul că proiectul nu are avizul Comisiei Juridice, din care face parte, iar aleșii din Comisia de Sănătate au dat  un aviz pe WhatsApp. 
 
„Proiectul a fost încărcat la ora 16.00, după ce s-a încheiat ședința comisiei. Eu nu cred că este o procedură OK, știu că a fost în dezbatere publică de două ori, dar nu cred că s-a putut da un vot informat. Atât am avut de spus”, a declarat Stoianovici. 
 
Adrian Veștea a răspuns: „Dacă doriți, se poate amâna. Eu nu am nimic împotrivă, dar va fi nevoie de timp pentru a se putea urma procedurile. A stat o lună jumătate în transparență”. 
Proiectul a fost supus votului și nu a fost contabilizat niciunul împotrivă. 
 
Ulterior, a solicitat să ia cuvântul și „Francezul din Cobor”. Acesta a spus că a discutat cu toate părțile implicate, inclusiv cu ONG-urile.
 
„Amendamentele lor au fost mult mai multe, dar singura propunere care se regăsește în hotărâre este reducerea cofinanțării din partea beneficiarilor de la 15  % la 10 %. Mi s-a spus că legea nu permite mai mult, dar am citit Legea nr. 350 din 2005 și mi-am dat seama că aceasta nu este atât de restrictivă pe cât mi s-a prezentat. Dar, avem în aparatul nostru administrativ niște reguli care par să complice tot procesul. O altă problemă este că dosarele nu pot fi depuse online, chiar dacă ne lăudăm cu digitalizarea în Consiliul Județean. Cred că ar fi timpul să sprijinim mult mai mult serviciile sociale. Mi-aș dori să fim mai curajoși în ceea ce privește externalizarea acestor servicii”, a declarat alesul.
 
În interpelarea sa, Francezul din Cobor a invocat invocat și un material de presă în care era citat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. 
 
În replică, Adrian Veștea i-a spus consilierului județean că nu facem aici lectură. Nu suntem la sala de lectură”. 
 
„Punctul a trecut și tocmai l-ați votat. Mai departe, dacă aveți aprecierile faceți-le în scris, ajung la direcțiile de specialitate și cred că aceasta este procedura. Ceea ce scriu unii în presă, mai ales dacă citiți pe internet sunt fel și fel de opinii ale unor oameni”, a mai spus Veștea.
 
Ulterior, șeful administrației județene a stabilit regula interpelărilor scrise. 
 

„Eu mă întreb serios ce fel de democrație este aceasta”

După ședința de plen, Erwan Joliff a scris pe rețelele de socializare că în timpul ședinței „se pare că am reusit să-l supăr pe președintele consiliului domnul Adrian Vesta, în urma unei interpelări în legătură cu ghidul solicitantului pentru fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea de proiecte de asistență socială în județul Brașov pe anul 2021”. 
 
„Am reușit să declanșez și prima mea ”initiațivă indirectă” de hotărâre de consiliul asupra regulamentului intern al consiliul județean. De acum încolo nu mai avem voie la intervenții verbale în timpul ședințelor. Totul trebuie să fie scris. Ni s-a tăiat microfonul.
Știu că-i deranjez în general pe ”boși” și lucru ăsta îl știu de foarte mulți ani. Însă mai știu că nimic nu se schimbă cu plimbatul hârtiilor. Asta se întâmplă de ani de zile în țara noastră cu toate consecințele pe care le vedem în jurul nostru. Politica este un mix de luare de cuvânt, de muncă de investigație și de documentare, de dialog real cu cetățeni și de fapte, multe fapte. Dacă ni se taie în interiorul ședințelor de plen dreptul de a lua cuvântul eu mă întreb serios ce fel de democrație este aceasta. Se pare că de acum încolo va fi și mai multa liniște. Asta este atmosfera, din păcate, în „forumurile democratice” din țara noastră, unde domnește executivul și unde restul este doar de formă”. 
 

„Drepturile și obligațiile unui ales local sau județean nu pot fi îngrădite”

Tot pe rețelele de socializare, Marius Stoianovici a scris după ședință că „interpelarea colegului Erwan Joliff l-a determinat pe președintele CJ, Adrian Veștea, să propună plenului o chestiune aberantă: consilierii județeni, începând cu ședința viitoare, să nu mai poată face interpelări verbale, ci doar scrise! În deruta și perplexitatea momentului, majoritatea controlată de președinte a votat ”pentru” în timp ce eu și colegii mei, evident, împotrivă. Drepturile și obligațiile unui ales local sau județean sunt precizate extrem de clar în Codul administrativ și nu pot fi îngrădite printr-o astfel de hotărâre. Cred că acest gest nu poate rămâne așa!”. 
 
 
 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Trending