Ramai la curent!

Educație

Lecţie de geografie la înălţime pentru 30.000 de elevi, direct din Parcul Naţional Bucegi

Publicat

in

Joi, 20 mai, de la ora 11:00, a treia lecție „Educație la înălțime” va fi transmisă în direct prin YouTube Live din Parcul Național Bucegi. Sute de școli conectate simultan vor urmări filmări cu drona, jocuri, experimente și vor interacționa cu gazdele Irina Constantinescu, profesoară de geografie, directoare a Eco-școlii Cândești-Vale (Dâmbovița) și Alexandru Colțoiu, directorul Administrației Parcului Natural Bucegi.

Lecția va pune lupa pe obiectivul de dezvoltare durabilă viața terestră și urmărește să familiarizeze elevii cu interdependența organismelor vii într-un ecosistem special (pădurea), cu vegetația și fauna din Bucegi și să îi motiveze să întărească relația cu natura.

Până în prezent, peste 1.000 de profesori din România și Republica Moldova și-au înscris clasele pentru a lua parte la cea mai mare lecție virtuală, iar organizatorii se aşteaptă la o „prezenţă” online de aproximativ 30.000 de elevi.

Proiectul național este susținut de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și dezvoltat de inițiatorii Marius Toader și Adrian Robe în parteneriat cu Aspire Teachers și Asociația Cartierul Creativ Carolina.

Suntem deja la cea de-a treia lecție live la care au acces elevii tuturor școlilor din România și cu siguranță se va bucura de același succes ca și primele. Pădurile sunt fundamentale pentru viața noastră pe planetă. Cu toții trebuie să înțelegem, de la mic la mare, că gestionarea durabilă a acestora are un rol esențial în abordarea provocărilor globale actuale, precum și în combaterea reducerii biodiversității, a degradării solurilor și a prevenirii schimbărilor climatice. Un management conştientizat şi activităţi și acțiuni în spiritul acestor principii sunt pașii de urmat pentru îndeplinirea Obiectivului de Dezvoltare 15 – Viață terestră.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

„Joi, vă așteptăm la o lecție specială, în inima Bucegilor, unde viața terestră este la ea acasă. Vă vom conduce pe cărările Parcului Natural Bucegi pentru a identifica interdependența organismelor vii într-un ecosistem special numit pădure, dar și moduri de a întări relația om-pădure. Vom fi alături de echipa minunată Educație la Înălțime, la care s-a alăturat și directorul parcului natural Bucegi și împreună vom transmite o lecție „ozonată” de la Padina, de pe platoul situat la 1650 de metri”, transmite Irina Constantinescu.

Lecția se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 9-14 ani, va dura aprox. 50 minute și va fi transmisă prin YouTube Live, pe canalul Aspire TeachersOrice profesor poate să găzduiască transmisiunea în direct în clasă la discipline precum geografie, biologie, explorarea mediului, dirigenție.

Toate detaliile și indicații de pregătire și extindere a lecției se găsesc pe pagina proiectului, unde înscrierile rămân deschise: www.aspireteachers.ro/educatie-la-inaltime.

Proiectul național „Educație la înălțime” își propune: să familiarizeze elevii și profesorii cu obiectivele de dezvoltare durabilă, într-un mod ce pune în valoare resursele României și competențele de secol 21, să creeze lecții interactive centrate pe elev, cu ajutorul celor mai noi tehnologii și să ofere materiale corelate cu programa școlară, accesibile tuturor profesorilor, chiar și după încheierea transmisiunilor live.

Ce sunt Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă

În anul 2015, în cadrul lucrărilor summitului ONU de la New York, a fost adoptată Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Prin acest document ONU a oferit o agendă universală cu 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) clare și cuantificabile, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităților, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030.

În România, Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă au fost transpuse în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 a cărei implementare este coordonată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

FOTO. Cursuri gratuite la Homorod: Elevii din localitate învață istoria locală și capătă abilități de comunicare în limba germană, într-un proiect cu fonduri europene

Publicat

in

Activitățile în cadrul proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară” au adus săptămâna aceasta două noi cursuri gratuite pentru elevi ai școlii din localitate. Zece copii au deprins abilități de comunicare în limba germană, pentru a putea ghida turiștii aflați în localitate, după care șase dintre ei s-au perfecționat și în cadrul unui curs de istorie locală.

Primele noțiuni de limbă germană, în Săptămâna Verde

Pentru 10 elevi din comuna Homorod, Săptămâna Verde a fost o oportunitate neașteptată de a-și dezvolta cunoștințele. În perioada 30 martie – 1 aprilie, au participat la cursuri gratuite organizate chiar la școală în cadrul proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, finanțat cu fonduri europene și implementat de către Parohia Evanghelică CA Homorod, cu sprijinul Primăriei Homorod. Elevii au dobândit primele noțiuni de limba germană, șase dintre ei aflând apoi și lucruri interesante despre localitatea în care trăiesc, în cadrul unui curs de istorie locală. 

Curs de istorie locală, la Homorod, pentru cei mai silitori elevi ai școlii

La cursul de istorie locală au participat 6 dintre cei mai silitori și implicați elevi din clasele V–VIII: Viorica – Maria Grancea, Iosif – Ștefan Marina, Cristinel – Alessandro Chiriac, László Hunor, Adrian – Ion Pascu și Andreea Camelia Pișta.

Aceștia au parcurs un curs gândit să îi ajute să cunoască istoria și valorile comunității în care trăiesc. Prin activități interactive, elevii au descoperit trecutul comunei Homorod, tradițiile locale și patrimoniul natural și cultural al zonei. Au înțeles mai bine identitatea locală și importanța păstrării patrimoniului comunității. 

Maria Neagoe-Santa, profesoară de istorie la Școala Gimnazială Homorod și una dintre formatoarele din cadrul acestui curs, a vorbit despre importanța acestor activități pentru localitate:

„Atât eu, cât și copiii am fost încântați să participăm la acest curs de istorie. Să știți că ce am văzut astăzi, ce m-a impresionat, e că au devenit mult mai conștienți de istoria lor locală, de istoria locului din care provin. La începutul orelor le-am spus că ce vom învăța putem să punem în aplicare. Vineri (nr- mâine) avem o activitate comună cu școala – mergem la Biserica Fortificată și le-am spus că pot aplica făcând pe ghizii turistici, pentru colegi din clasele lor, și pot aplica și în viitor. Homorodul și biserica fortificată sunt vizitate de mulți turiști. Cum avem școala lângă biserică, foarte mulți turiști, când vor să viziteze biserica, intră în curtea școlii și copii văd. Atunci pot da indicații sau să spună informații valoroase despre biserică”, a declarat la final prof. Maria Neagoe-Santa.

Curs de limba germană, nivel începători, pentru 10 copii din Homorod

Tot la începutul acestei săptămâni a avut loc și un curs de germană, la care au participat 10 copii, dintre care șase l-au parcurs și pe cel de istorie: Cristian Luca Adrian Diți și Viorica-Maria Grancea (clasa a V-a), Narcisa-Gabriela Crăciun și Iosif-Ștefan Marina (clasa a VI-a), Cristinel-Alessandro Chiriac și László Hunor (clasa a VII-a), și Bán Tünde Noémi, Adrian-Ion Pascu, Andreea Camelia Pișta și Szekely Viola-Iulia (clasa a VIII-a).

Cursul a fost de nivel Începători (A0–A1), elevii fiind pregătiți pentru a putea saluta turiștii, a se prezenta, a spune câteva lucruri despre Homorod, eventual a putea ghida simplu.

„Predau germana la o clasă primară și mi se pare interesant că sunt mult mai liniștiți și mai ascultători. Surprinzător este că nu au avut tangențe cu limba germană până acum, dar metodele pe care le-am aplicat au dat roade, pentru că s-au ascultat unii pe alții”, a remarcat Anamaria Pelei, profesor de germană la Școala Gimnazială din Rupea și una dintre formatoarele din cadrul acestui curs.

Intitulat „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, proiectul are ca scop dezvoltarea dezvoltarea durabilă a comunității locale din Homorod, prin utilizarea turismului „soft”, având în centru obiectivul de patrimoniu Ansamblul Bisericii Evanghelice din Homorod. Sunt încurajați să participe cât mai mulți locuitori, motiv pentru care la aceste cursuri au fost implicați elevi din comunitatea romă și din cea a minorității maghiare.

Ce urmează pentru comunitatea din Homorod

Tot în cadrului proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, în următorii ani vor mai avea loc în comună cursuri de ghizi turistici, un Atelier de artizanat, un Atelier de etnografie și un Atelier de pictură, toate cu scopul de implica tineriii și copiii din localitate, în special a celor din comunitățile defavorizate (romi), dar și de a identifica tinerii talentați și a șlefui îndemânarea și talentul acestora.

Tot în cadrul proiectului care se va desfășura, cu sprijinul Primăriei Homorod, o Tabără de creație și educație prin cultură, în cadrul căreia se vor organiza ateliere de muzică, evenimente muzicale pentru copiii și tinerii din comunitate, cu accent pe legătura dintre medieval și modern. 

De asemenea, în interiorul bisericii fortificate va fi implementat un Ghid multimedia cu ajutorul unor holograme care să prezinte elementele de unicitate ale monumentului și comunității și rolul obiectivului în viața comunității.

Vor fi, de asemenea, și evenimente culturale ale comunității, între care Festivalul Recoltei, Balul Strugurilor, Balul Cosul, dar și sportiv-recreative, între care și cel de alergare și/sau drumeție pe traseul care unește Ansamblul Bisericii Evanghelice Homorod cu traseul din Mercheasa către Gorun, practicat în cadrul evenimentului anual „Bătrânul Carpaților”. 

Citește mai departe

Educație

Avantgarden primește o creșă, după ani de dezvoltare fără infrastructură suficientă. Noua unitate va avea 7 grupe

Publicat

in

În zona Bartolomeu – Avantgarden, unul dintre cele mai aglomerate cartiere rezidențiale din Brașov, în care numărul familiilor tinere a crescut mai repede decât infrastructura, autoritățile anunță startul lucrărilor pentru o nouă creșă, pe strada Lebedei.

Construcția se va face pe un teren care, până nu demult, era folosit ca organizare de șantier pentru dezvoltările imobiliare din zonă. Acum, spațiul a fost predat oficial constructorului, iar primele intervenții – împrejmuirea și organizarea șantierului – ar urma să înceapă chiar în zilele următoare, după cum a anunțat Primăria Brașov, într-un comunicat de presă transmis azi.

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă, cu o capacitate de 70 de copii. Avem deja semnat contractul de finanțare, valoarea totală a investiției fiind de 14 milioane de lei. Ne-am propus ca, în termen de 12 luni, această creșă să fie funcțională, contribuind astfel la completarea infrastructurii educaționale și preșcolare din cartierul Avantgarden. Primăria Brașov va asigura realizarea și finanțarea racordurilor și a infrastructurii necesare; restul investiției este derulat prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat anul trecut. În acest fel, am reușit să reglementăm și situația terenului. Anterior, pe acest amplasament a funcționat organizarea de șantier a unui dezvoltator, care a eliberat zona și care ne-a permis să începem lucrările. De astăzi, amplasamentul a fost oficial preluat, fiind încheiat și procesul-verbal de predare-primire. Este un proiect important pentru locuitorii din Avantgarden, în special pentru familiile cu copii sau pentru cele care vor avea nevoie de astfel de servicii în viitor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Creșă nouă cu șapte grupe, pentru Bartolomeu – Avantgarden

Proiectul noii creșe din Bartolomeu – Avantgarden vizează o unitate de educație cu o capacitate de 70 de locuri, copiii urmând să fie împărțiți în șapte grupe, o dimensiune considerată „medie” pentru astfel de unități. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar autoritățile spun că nu există loc de întârziere, în condițiile în care cererea pentru locuri în creșe este una ridicată în cartier.

„Începând de săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru organizarea de șantier și realizarea împrejmuirii provizorii. Imediat după această etapă, vom trece la lucrările de săpătură și la execuția infrastructurii necesare clădirii. După aproximativ două luni, vom începe lucrările propriu-zise de structură, care includ fundația și infrastructura, urmate apoi de suprastructură, adică partea de deasupra solului a clădirii. Pe scurt, termenul total de execuție este de 12 luni, calculate începând de astăzi”, a precizat ing. Florin Potîrnichi, managerul de proiect.

Noua creșă din Bartolomeu – Avantgarden, finanțată de CNI

Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria Brașov se ocupă de lucrările conexe – racorduri și infrastructură.

Pe hârtie, proiectul include toate funcțiunile standard: dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, bucătărie și zone administrative, toate într-o clădire parter, cu acces separat pentru copii și personal. În exterior sunt prevăzute și spații verzi și locuri de joacă.

Proiecte pentru creșe noi, în diverse stadii, pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden, cartier care a avansat imobiliar mai rapid decât infrastructura necesară, nu este un caz izolat. Municipalitatea încearcă să recupereze decalajele din infrastructura preșcolară, într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a devansat, în multe cartiere, investițiile publice. În acest moment, alte două proiecte similare sunt în derulare, unul pe strada Ioan Socec, aproape de finalizare, și altul pe strada Fundăturii.

Rămâne de văzut dacă termenul de 12 luni anunțat pentru creșa din Bartolomeu – Avantgarden va fi respectat — o promisiune frecvent întâlnită în cazul investițiilor publice, dar mai rar bifată fără întârzieri.

Citește mai departe

Educație

Universitatea Transilvania din Brașov, partener într-un proiect european care caută soluții la criza plasticului și a microplasticelor

Publicat

in

Gestionarea deșeurilor provenite din materiale plastice a devenit o provocare pentru societatea modernă. Ambalajele de orice fel, de la banalele PET-uri sau pungi, la haine sau diverse piese de „mobilier” sunt aruncate peste tot, se descompun, iar micro-plasticele ajung inclusiv în corpul uman. Pentru a rezolva această problemă, autoritățile, instituțiile de învățământ, operatorii care se ocupă de gestionarea și valorificarea deșeurilor au căutat soluții, însă acestea nu au fost infailibile.

Într-un proiect prin care se caută soluții pentru a rezolva această problemă – EDU4PlastiCircular – este implicată și Universitatea Transilvania, împreună cu mai multe instituții de învățământ superior din Europa.

Proiectul se adresează cadrelor didactice din învățământul superior și studenților, ale managerilor și angajaților, își propune să stimuleze conștientizarea provocărilor datorate utilizării plasticului într-o economie circulară și neutră din punct de vedere climatic, să dezvolte competențe în domeniul practicilor ecologice, contribuind și la transformarea digitală la nivelul Uniunii Europene.

O nouă abordare în „relația cu plasticul”

În timpul conferinței de prezentare a proiectului, ce s-a desfășurat vineri, 6 martie, la Aula „Sergiu T Chiriacescu” din Brașov, reprezentanta Universității Transilvania din Brașov, prof. Liliana Rogozea, a subliniat că „viața noastră nu va putea fi fără plastic, dar întrebarea este cum îl putem folosi în mod eficient”.

La rândul ei, prof. Anca Drăghici, de la Universitatea Politehnică din Timișoara, a ridicat problema tehnologiilor curate:

„A apărut tehnologia 3D, injecția de plastic, tehnologii care fac obiectul unor programe de studii. Însă, în acest moment nu există un curs de tehnologii curate. Se produce mult plastic, iar la nivel mondial, gradul de reciclare este de aproximativ 9%. Până în anul 2050, vom avea probleme serioase în privind impactul asupra mediului. Universitățile se pot implica în organizarea unor programe de studiu și cercetare, dar și în promovarea unor comportamente care să ducă la un consum responsabil”, a declarat Anca Drăghici.

Foto: Mihaela Parghel – BVM

Un curs care nu se adresează doar inginerilor de mediu

Prin acest proiect a fost elaborat un cadru comprehensiv de formare, disponibil pe website-ul https://microplastics.today/, care conține o bibliotecă digitală și cinci module destinate învătării, grupate într-un curs „eLearning” (online):   

1. Introduction to the Plastic World (Introducere în lumea plasticului);

2. Plastic Waste Management (Managementul deșeurilor din plastic);

3. Plastic in Circular and Climate Neutral Economy (Plasticul într-o economie circulară și neutra din punct de vedere climatic);

4. Innovation in the Plastic World (Inovație în lumea plasticului);

5. Awareness and Responsible Behaviour (Constientizare și comportament responsabil).

Pe lângă faptul că reprezintă o sursă de informații extrem de valoroasă, aceste module propun și o nouă mentalitate în „relația cu plasticul”.

Platforma eLearning a fost prezentată în cadrul evenimentului de reprezentanta Universității Transilvania din Brașov, prof. Dana Perniu, care a precizat că în acest domeniu este nevoie de formarea tinerilor din toate categoriile socio-profesionale, nu doar a inginerilor de mediu.

„Modulele pot fi incluse în educația formală, dar și în programele de formare ale companiilor. Lecțiile sunt flexibile, adaptabile pentru diverse activități didactice și sunt disponibile în format digital”, a declarat prof. Dana Perniu (foto jos).

Prof. Dana Perniu (Facultatea de design de produs și mediu – UNITBV)/ Foto: Mihaela Parghel – BVM

Proiectul EDU4PlastiCircular: „Educație pentru plastice într-o economie circulară și neutră din punct de vedere climatic – prevenirea existenței deșeurilor în mediu” este cofinanțat de Comisia Europeană, Acțiune cheie: Erasmus+ KA220-HED – Parteneriate de cooperare în învățământul superior.

Perioada de implementare a proiectului 01 noiembrie 2023 – 31 octombrie 2026.

Parteneri ai proiectului sunt Universitatea Politehnica Timișoara (România), Dermol svetovanje doo (Slovenia), Universitatea Politecnică din Valencia (Spania), Facultatea de Protecția Mediului din Velenje (Slovenia), Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Studii a Insubriei (Italia).

Citește mai departe

Trending